Toată lumea a fost surprinsă de scăderea euro de la 4,95 lei la 4,9 lei marți, și apoi 4,91 lei miercuri.

Dacă ne uităm la criză, la războiul din Ucraina, la deficitele mari pe care le avem, care se tot adună, cursul valutar ar fi trebuit de mult să depășească 5 lei pentru un euro. Mai ales că celelalte monede din jurul nostru, forintul ungar, zlotul polonez și coroana cehă, cu care suntem comparați, s-au depreciat.

Analiștii spun că nu există deloc fundamente economice pentru scăderea cursului, iar ce s-a întâmplat în ultimele zile a fost doar o excepție.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Au intrat mai mulți euro în țară de la românii care muncesc în afară și au venit în vacanță, dar și de la investitorii străini, care au cumpărat titluri de stat românești în lei, de aproape 1 miliard de euro, și care au trebuit să schimbe euro în lei.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, spune că vrea o stabilitate a cursului valutar leu-euro ca o ancoră economică în această criză, cu această inflație, cu aceste creșteri de dobânzi la lei, dar mai ales pentru că avem un război lângă noi. Este bună această stabilitate, dar ne costă.

Problema este să nu se întâmple ca în 2006-2008, când cursul a scăzut pentru că intrau miliarde și miliarde de euro în România, în investiții financiare, dându-ne iluzia că am devenit peste noapte mai buni din punct de vedere economic, după ce am intrat în 2007 în Uniunea Europeană.

Când banii s-au retras, am descoperit cu stupoare că suntem praf din punct de vedere economic, iar apoi ne-au trebuit șase ani pentru a face corecții. Eu sper că această scădere de curs, adică aprecierea leului, este de numai o zi, două. Deficitele care s-au acumulat în economie- începând de la deficitul bugetar, comercial, deficitul de cont curent, sunt prea mari.

Bineînțeles că o apreciere a leului pare bună, dar nu ne ajută deloc, pentru că la un moment dat va veni factura.