În 2021, masa salarială din România a atins un nivel record de 91,1 miliarde de euro, în creștere cu 4,7 miliarde de euro față de 2020. Față de acum un deceniu, masa salarială s-a dublat.  Masa salarială este formată din salariile nete, taxele și contribuțiile sociale, adică este salariul brut.

Dublarea masei salariale într-un deceniu este un lucru pozitiv, ceea ce explică și creșterea consumului, achizițiile de apartamente, plecarea în vacanțe sau în city break-uri, ieșirile la restaurat și schimbarea hainelor mult mai des.

Ca pondere în PIB, masa salarială din România este de numai 37,9%, în timp ce în Germania, Franța, Danemarca, Austria, masa salarială depășește 50% din PIB.

Până la urmă, masa salarială ține de valoarea adăugată care se creează într-o economie și de nivelul de taxare.

Deși valoarea adăugată în economie, măsurată prin PIB, a crescut de șase ori în ultimii 20 de ani, de la 40 de miliarde de dolari, la 240 de miliarde de dolari, tot nu este suficient pentru a avea salarii mai mari. În continuare foarte multe operațiuni desfășurate în România sunt primare, fără o valoare adăugată mai mare.

Chiar și în industria IT, care are valoarea adăugată cea mai mare, și unde se plătesc cele mai mari salarii, de peste 1.500 de euro net, valoarea adăugată nu este atât de mare. Cele mai multe operațiuni sunt externalizări de servicii ale multinaționalelor.

Este adevărat că și nivelul de taxare din România a forței de muncă este mult mai ridicat decât al capitalului, dar mai întâi avem nevoie de capital pentru a putea plăti salarii mai mari, spune analistul economic Aurelian Dochia.

Întrebarea este ce facem de acum încolo. Cum poate economia, companiile, businessurile,  să producă o valoare adăugată mai mare, din care să se plătească și salarii mai mari? Asta este o întrebare pentru următoarele două decenii.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE