Consiliul Fiscal consideră că, raportat la ţintele de venituri asumate de Guvern în proiectul de rectificare bugetară, va fi înregistrat un gol de circa 9 mld. lei, reprezentând circa 0,66% din PIB. De asemenea, pe partea de cheltuieli bugetare rectificarea aduce o majorare de proporţii, comparativ cu proiectul de buget, determinată în principal de suplimentarea cheltuielilor cu asistenţa socială, alte transferuri şi dobânzi. Pe partea de cheltuieli bugetare, Consiliul vede o subdimensionare de 6,2 mld. lei, adică 0,45% din PIB, în ipoteza în care datele trimise de Ministerul de Finanţe privind impactul măsurilor din sectorul energetic este cel estimat prin proiectul de rectificare.
Advertisment
Ce sprijină schema suport din energie? În niciun caz economia. La 40 de miliarde de lei este estimat ajutorul. În februarie era numai 14,5 miliarde. Subvențiile acoperă aproape toată populația, dar marii consumatori, ca Azomureș, ALRO sau Chimcomplex își sistează activitatea, din cauza prețurilor mari la gaze. Furnizorii nu mai rezistă, iar banii de la Guvern au întârziere de 5 luni. Ministrul Finanțelor are altă perpectivă și înaintează alte sume. Discutăm imediat..
Germania reduce temporar TVA la gazele naturale, de la 19% la 7%, pentru a încerca să atenueze povara asupra gospodăriilor şi companiilor, afectate de creşterea costurilor cu energia şi de impunerea unei noi taxe pe gaze din octombrie, transmite Bloomberg. Cancelarul Olaf Scholz anunță că Executivul se aşteaptă ca furnizorii să transfere integral către consumatori reducerea TVA, măsura urmând să fie aplicată în perioada octombrie 2022 – martie 2024. Săptămâna aceasta, Guvernul german a anunţat impunerea unei noi taxe pe gaze, menite să ajute companiile de utilităţi să acopere costul înlocuirii livrărilor ruseşti.
Titlurile zilei
Băncile din România au cea mai mare expunere pe împrumuturile luate de stat din regiune şi din UE. Cu un deficit estimat la aproape 80 de miliare de lei în 2022, în acest moment, guvernul are nevoie ca de aer de acces la finanţare. Una dintre resursele cele mai importante, finanţarea bancară, este la cel mai mare nivel din regiune şi din Uniunea Europeană. Potrivit datelor Băncii Centrale Europene, expunerea sistemului bancar pe administraţia publică este de 25% în România, cu mult mai mare decât media europeană de 8%.
Majoritatea companiilor au întâmpinat măcar o problemă în utilizarea facturii electronice şi cel puţin deocamdată nu pot renunţa la hârtie, arată un sondaj PwC. Astfel, deşi 45% dintre respondenţi afirmă că au transmis deja prima factură prin sistemul RO e-factura, majoritatea s-au confruntat cu cel puţin o problemă în cadrul procesului, cauzele fiind în principal neclarităţi legislative şi lipsa unor explicaţii din partea autorităţilor. Ca urmare, 51% dintre respondenţi cred în acest moment că nu pot renunţa la modalitatea de emitere a facturilor pe hârtie, 41,5% nu au încă o opinie, fiind în curs de analiză şi doar 7,5% consideră că sistemul RO e-factura este modalitatea optimă.
Deși furnizorii de energie spun că statul ar trebui să le deconteze aproape 40 de miliarde de lei pentru plafonarea prețurilor până la finalul anului, ministrul finanțelor anunță că le-a alocat la rectificare de 9 ori mai puțin. Câciu spune că ”nu se confirmă” cifra de 40 de miliarde de lei pentru decontarea plafonării facturilor la gaze și energie electrică pe Ordonanța de Urgență și nici cea de 31 de miliarde pentru decontarea plafonării doar la consumatorii non-casnici. Cu doar două zile înainte, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie a avertizat că suma ar fi acoperit ceva mai puțin de un sfert din necesarul pentru decontare pe perioada aprilie-decembrie 2022 și că, în aceste condiții, tot sectorul energiei din România este într-o situație de risc major.
Combinatul chimic Chicomplex îşi înjumătăţeşte profitul în prima jumătate din 2022 din cauza scumpirilor din energie, până la 166 mil. lei. Afacerile cresc cu 7% la 1,2 mld. lei iar cheltuielile cu 37% la aproape 1,2 mld. lei. Chimcomplex, cel mai mare combinat de produse chimice din România, cu platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea și cea mai mare companie antreprenorială listată la Bursa de la Bucureşti, anunță închiderea temporară a activităţii de producţie în cadrul platformei Borzeşti pe o perioadă de 14 zile, începând cu 18 august 2022, din cauza preţurilor în creştere la energie electrică şi gaze naturale.
Asigurătorul austriac Vienna Insurance Group raportează profit net de 202 mil. euro în S1/2022, plus 8,6% an/an, şi subscrieri de 6,44 mld. euro, în creştere cu 11,6%. Subscrierile din zona Europei Centrale şi de Est, care cuprinde şi România, au crescut cu 20%. Vienna Insurance Group e prezent pe piaţa locală prin intermediul a trei companii de asigurări, respectiv Omniasig, Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă. În zona Europei Centrale şi de Est, din care face parte şi România, VIG a raportat pentru S1 un volum al primelor brute subscrise de 1,72 mld euro, în creştere cu 20,3% faţă de perioada similară a anului trecut.