Nicolae Ciucă după creşterea neaşteptată a economiei româneşti: Datele nu ne dau voie să ieşim din limite. Trebuie să rămânem ancoraţi în realitate
Advertisment
Datele INS „ne determină să rămânem ancoraţi la realitate şi nu ne dau voie să ieşim limitele pe care ni le-am impus şi care ne sunt impuse de situaţia complicată pe care o traversăm”, a comentat Nicolae Ciucă despre economia Românei. Rectificarea bugetară care este una pozitivă, spune premierul.
Referindu-se la agenda de joi a Guvernului, premierul a spus că în prim plan este aprobarea rectificării bugetare.
Titlurile zilei
„Rectificarea bugetară care este una pozitivă, bazându-se pe o majorare a Produsului Intern Brut. Discutăm de o creştere de aproximativ 30 de miliarde de lei la bugetul consolidat şi, de asemenea, avem şi cifrele furnizate de către Institutul naţional de statistică pe primele 6 luni care vin să confirme că măsurile pe care guvernul le-a luat au reuşit să genereze o creştere a economiei româneşti, în pofida crizelor pe care le traversăm şi a cheltuielilor neprevăzute generate atât de criza energetică, cât şi de criza de securitate de la graniţa ţării noastre”, a spus prim-ministrul.
Practic, afirmă acesta, din datele de la Institutul Naţional de Statistică se observă o creştere pe al 2-lea trimestru cu 5,3 % faţă de perioada similară a anului trecut „şi desigur în prima jumătate avem o creştere de 5,8% faţă de primul semestru al anului 2021”.
„Eu vreau să fiu cât se poate de clar în acest sens: sunt date care ne determină să rămânem ancoraţi la realitate şi care nu ne dau voie să ieşim din aceste limite pe care ni le-am impus şi care ne sunt de asemenea, impuse de situaţia deosebit de complexe şi de complicată pe care o traversăm. Au fost măsuri şi eforturi pe care le-am resimţit cu toţii, atât instituţiile statului, cât şi populaţia, şi avem datoria ca în continuare să identificăm şi să lucrăm pe soluţii care să continue să asigure măsuri de sprijin pentru populaţie, măsuri de sprijin pentru economie, economia trebuie să funcţioneze şi practic o să vedem din alocările la rectificarea bugetară că acestea sunt priorităţile pe care noi am fundamentat această rectificare”, declară Ciucă.