Statele Uniunii Europene acționează individual în contextul celei mai puternice crize energetice din ultimele decenii. Italia anunță că nu va mai utiliza prețul european de referință la gaze și va calcula facturile în funcție de prețul prevăzut în contractele de gaze din țară. Recent, România, alături de Spania și Grecia, au cerut decuplarea prețurilor la energia electrică de prețul gazelor. La planul Comisiei Europene de a acționa unitar, statele răspund pe rând, izolat, în funcție de alternativele pe care le găsesc fiecare pentru înlocuirea gazelor rusești. Care este subtextul? Cât de eficiente sunt măsurile gândite de fiecare stat în parte? Aflăm imediat, aici, la „Ce câștig azi?”.
Advertisment
Peste 16.000 de persoane au semnat o petiție în care îi cer demisia președintelui SEC, Gary Gensler, care în ultima vreme a promovat ideea că majoritatea criptomonedelor sunt clasificate drept securities și că necesită o reglementare forțată. El este acuzat că ar fi manipulat piațele de capital, printre care se numără și pariuri împotriva acțiunilor Gamestop și AMC Theaters care și-au arătat interesul și pentru piața cripto, prin compania sa Annabel Lee LLC și printr-un trust de căsătorie. Președintele SEC are active de peste 100 de milioane de dolari, iar 90% dintre acestea sunt gestionate de Vanguard, spre apărarea lui. Ce îi mai nemulțumește pe investitori? Afli mai târziu, la „Ce câștig azi?”. Începem!
Avem bani de dat, de la stat. Pentru angajații de la stat. Suntem țara europeană care folosește cea mai mare proporție din venituri pentru salariile bugetarilor – 37%. Dar n-am fost mereu campioni în domeniu. În 2009, România era pe locul zece în topul statelor UE în ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor cu salariile în total venituri bugetare, scrie ZF. Erau atunci în vigoare măsurile de combatere a crizei economice. Acum, în UE, ponderea medie a cheltuielilor cu salariile bugetarilor este de 23,6%. Dar celelalte state au și încasări mai mari din impozite și taxe. Peste 40% din PIB este media de colectare în UE, 35-36% în regiune. La noi, doar 26%.
Titlurile zilei
Raiffeisen Bank raportează pe S1 un profit net de 602 mil. lei, în creștere cu 50% de la an la an. Veniturile băncii au crescut cu 14%, până la 1,5 mld. lei. Și stocul de credite la băncii are un avans semnificativ: 25% față de S1/2021 – până la 37,4 mld. lei. Și BCR a raportat o creștere de 50% a profitului net în S1/2022, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Lumea lui Bill Gates este cucerită de România. Cel mai bun ultilizator de Microsoft Word 2019 este un elev de la Colegiul Naţional ”Ion Luca Caragiale” din Ploiești, Gabriel Stanciu. Trei participanți români au ajuns în finala de la Anaheim din Statele Unite a Campionatului Mondial Microsoft Office Specialist 2022, iar Stanciu a fost desemnat campion
Prețul gazelor naturale a atins nivelul record de 200 euro/MWh. Prețul gazelor naturale în iarnă va atinge cele mai mari valori din instoria utilizării gazelor naturale. Consumatorii industriali mari se vor închide singuri, fără să fie raționalizați, spune Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.
Galopul făcut de preţul carburanţilor, care la final de iunie era în jurul pragului de 9 lei pe litru, cu peste 60% mai mult faţă de 2021, se vede deja la pompe. În al doilea trimestru al anului, cererea de benzină şi motorină s-a redus cu 2%. Mai departe, şi celelalte pieţe majore de energie electrică şi de gaze naturale, aflate oricum pe minus chiar de la începutul anului, doar şi-au adâncit scăderea în al doilea trimestru din 2022.
SEC acuză 11 persoane pentru că ar fi fost implicate într-o schemă Ponzi cripto de 300 de milioane de dolari. Persoanele acuzate sunt cei 4 fondatori ai entității Forsage și 7 promotori ai proiectului. Prin schemă, ar fi strâns peste 300 de milioane de dolari de la investitori de pe tot globul, inclusiv în Statele Unite, ceea ce îi permite SEC-ului să acționeze.