Suma cheltuită de români pe vacanţe în străinătate ar putea ajunge la 6 miliarde de euro până la final de an, nivel record, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor BNR din primele cinci luni.
Advertisment
BNR publică lunar contul curent al balanţei de plăţi (intrări şi ieşiri) în servicii, iar cele mai recente date arată că în turism avem un deficit uriaş de 1,1 miliarde de euro în primele cinci luni din acest an.
Altfel spus, românii au cheltuit pe vacanţe în străinătate 2,5 mld. euro în ianuarie-mai anul acesta, în timp ce străinii au cheltuit în ţară 1,4 miliarde de euro.
Titlurile zilei
Dacă se păstrează acest ritm, deficitul pe turism se va duce la 2,64 miliarde de euro până la final de an.
Nici războiul din Ucraina, COVID-19, inflaţia sau creşterea dobânzilor nu au domolit „foamea“ românilor de-a merge în vacanţe în afara ţării. Pe de altă parte, pentru educaţie, românii alocă cei mai puţini bani, piaţa de carte fiind estimată la doar 75-80 mil. euro anual, de circa 80 de ori mai puţin faţă de suma alocată pentru călătoriile în străinătate.