După 11 ani de dobândă negativă și cu câteva luni decalaj față de alte bănci centrale, care au majorat deja dobanda-cheie în mai multe etape, preşedintele BCE virează brusc spre o politică monetară agresivă. După majorarea cu 50 de puncte de bază de săptămâna trecută, Christine Lagarde spune acum că va majora rata dobanzii cheie până când inflația va ajunge la ținta stabilită. În traducere liberă, până când inflația ajunge la 2%. Primul pas a fost făcut târziu, dar, de acum, pare că Lagarde crește pasul. Care vor fi efectele? Discutăm în câteva momente.
Advertisment
Cu ce ne încălzim la iarnă? De 7,1 miliarde de metri cubi de gaze naturale are nevoie România în perioada noiembrie 2022 – martie 2023, estimează reprezentanții Transgaz. De unde luăm gazul? 60% din producția internă. 25% – 30% din depozitele de înmagazinare. Restul de 10-15% ar trebui să vină din import. Practic, pentru România, acești 15% consum asigurat din import reprezintă şi vulnerabilitatea internă, în scenariul în care Rusia se decide să oprească livrările către Europa în plină iarnă. Ce opțiuni avem, vedem imediat la Ce Câștigi Azi?
Economia Rusiei nu crește cu pași repezi, așa cum susțin oficialii de la Kremlin, ci se află în implozie. O arată a analiză a Foreign Policy, care demonstrează că sancțiunile internaționale sunt departe de a fi ineficiente sau dezamăgitoare și demontează nouă mituri ale propagandei putiniste. De fapt, Rusia nu își poate redirecționa exporturile de gaze spre Asia, din moment ce mai puțin de 10% din capacitatea de gaz a Rusiei este reprezentată de gaz natural lichefiat. Rusia chiar suferă de pe urma plecării întreprinderilor străine – peste 1.000 de companii, care reprezintă 40% din PIB-ul Rusiei și-au redus operațiunile. Iar rubla este una dintre cele mai performante monede din lume doar pentru că restricțiile lui Putin îi împiedică pe ruși să cumpere legal valută.
Titlurile zilei
Pe de altă parte, Uniunea Europeană relaxează sancțiunile asupra petrolului rusesc, în încercarea de a limita riscurile care privesc siguranța energetică globală. Companiile de stat rusești Rosneft și Gazprom vor putea livra din nou petrol către țări terțe. Semn că sancțiunile Vestului or fi eficiente, dar se întorc și împotriva noastră.
Errol Musk, tatăl mult mai celebrului Elon Musk, susține că o companie i-a solicitat să doneze spermă, pentru a aduce pe lume mai mulți Eloni. Dorința este, de fapt, a unor columbience din înalta societate, care s-au gândit că este mai ușor să-l abordeze pe cel care l-a creat pe Elon decât pe însuși Elon. Și au ales corect. Errol Musk este gata să accepte propunerea.
Economia Statelor Unite este în declin într-un ritm nemaivăzut de la criza financiară din 2008, spune Chris Williamson, economist-șef S and P Global Market Intelligence. Acesta mai afirmă că în urma indicatorilor remaracți, ce e mai rău abia acum urmează să vină și preocupările cu privire la o recesiune economică au crescut dramatic în ultima lună.
Rüdiger Dany a fost numit CEO-UL companiei NEPI în februarie anul acesta, și a fost promovat din rolul de COO. Crede mai degrabă în oameni decât în bani.Cînd vine vorba de domeniul în care activează spune că motivul care a stat la baza alegerii este că iubeşte retailul. declară pentru Business Magazine.
FIFA aplică pentru marcă înregistrată în metavers. Organizația are în plan să combine realul cu virtualul la cupa mondială din 2026 și vrea să furnizeze servicii digitale de cripto exchange-uri, îmrăcăminte și echipamente sportive virtuale și tranzacționări virtuale de acțiuni.