Datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în primele cinci luni ale anului cu 2,66 mld. euro, la un total de 137,2 mld. euro, din care datoria administraţiei publice s-a ridicat la 57,9 mld. euro, în scădere cu 900 mil.euro faţă de nivelul atins la finele lui 2021, conform BNR.

”Evoluţia stocului titlurilor de natura datoriei emise de Administraţia publică a fost determinată de emisiuni noi în valoare de 6,4 miliarde euro, de răscumpărări de 1,9 miliarde euro, de influenţe de aproximativ 7,3 miliarde euro din scăderea preţurilor acestor instrumente şi de alte operaţiuni pe piaţa secundară”, arată raportul BNR.

Din volumul total, datoria externă este de 96,2 miliarde euro, iar creditele intragrup reprezintă 41 miliarde euro.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Datele BNR arată că datoria externă pe termen lung a însumat 96,2 miliarde euro la 31 mai (70,1% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0.9% faţă de 31 decembrie 2021, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 41 miliarde euro (29,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 9,6%,

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,6% în perioada ianuarie – mai 2022, comparativ cu 16,4% în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 mai 2022 a fost de 4,2 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2022 a fost de 78,1%, comparativ cu 81,9% la 31 decembrie 2021.