Independența energetică putea fi deja atinsă, spune BNR. Dar incertitudinea legislativă şi unele intervenţii în sensul limitării beneficiilor firmelor din domeniul energiei au erodat atractivitatea investiţiilor din domeniu. Autoritățile au sprijinit prea mult initiativele de trecere spre energia verde, in detrimentrul celorlalte surse. Dacă România ar valorifica oportunitatea oferită de finanţarea europeană şi ar derula investiţiile necesare, şi-ar putea limita semnificativ deficitul comercial asociat bunurilor energetice în orizontul câtorva ani, spune BNR.
Advertisment
Marile business-uri din România se gândesc la viitor și investesc în noua generație de antreprenori. 10 grupuri de investiții fondate de oameni de business ca frații Pavăl, Dan Șucu sau Victor Căpitanu pun la bătaie, cumulat, 100 de milioane de euro pentru a finanța IMM-urile tinere de pe piața locală, scrie ZF. Lista nu include fondurile care finanțează companiile din IT și care nu sunt puține la număr. Economia de la noi este într-un moment bun, de consolidare și validare a pieței. Inițiativele companiilor mature vin într-un moment în care investitorii străini pot fi tentați să-și îndrepte atenția spre alte piețe, considerate mai sigure. Spre ce ne îndreptăm? Discutăm în câteva momente.
Războiul din Ucraina a generat o creştere abruptă a preţurilor la energie – în primele două săptămâni de la invazie preţurile petrolului, cărbunelui şi gazelor naturale urcând cu circa 40%, 130%, respectiv cu 180% – iar de atunci pieţele energetice au rămas cu o volatilitate semnificativă. Preturile gazelor au condus, de asemenea, la creşterea preţurilor angro la energia electrică în Europa, însă până în prezent, preţurile materiilor prime energetice s-au moderat treptat, scrie ZF. Indicele care măsoară industria energetică din România, BET-NG la BVB, s-a apreciat cu 2,9% în acest an.
Titlurile zilei
Fitbit, unul dintre cei mai mari producători globali de ceasuri inteligente şi gadgeturi purtabile, care a devenit anul trecut parte a gigantului american Google, ar putea ajunge la finele acestui an la aproximativ 400 de oameni la centrul din Bucureşti, care a devenit unul cheie, implicat în toate activităţile companiei, a spus într-un interviu exclusiv cu ZF, James Park, CEO şi cofondator Fitbit. „Este o creştere de două cifre până acum şi plănuim să continuăm să facem asta. Nu, nu sunt pregătit să împărtăşesc un număr exact de recrutări, dar cu siguranţă vedem o creştere de peste 10% pentru echipă”, a declarat Majd Bakar – vicepreşedinte pentru inginerie al Google.
Gemenii lui Musk făcuți cu directoarea companiei sale Neuralink au atras reacții mixte pe rețelele de socializare: glume, suport și critici. WholeMarsBlog, glumește pe Twitter că moștenirea lui Musk de 200 de miliarde de dolari, nu va însemna atât de mult pentru cei 10 miliarde de copii pe care-i va face. Ar veni 20$ pe căciulă. Apoi, Siri Srinivas, spune că să auzi „who’s your daddy” lângă fabricile SpaceX, Tesla, Neuralink este un lucru care merită încercat. Alții l-au comparat cu rapper-ul Nick Cannon, care a făcut 7 copii cu 5 mame. Musk a comentat înapoi criticilor: „Fac tot ce pot pentru a ajuta criza subpopulării planetei. Scăderea natalității este cel mai mare pericol al civilizației de până acum”.
Tensiunea crește. Dar nu în liniile de electrificare. Gradul de umplere a lacurilor de acumulare gestionate de Hidroelectrica era de 79,6%, arată datele Transelectrica. Cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani. Nu este motiv de îngrijorare, spun reprezentanții Hidroelectrica. Important ar fi să funcționeze bine ceilalți producători și nu apeleze în exces pe piaţa de echilibrare, ca Hidroelectrica să poată ţine apa pentru iarnă, spun ei.
Cum vor guvernele europene să echilibreze criza energetică provocată de Rusia? Prin naționalizări și intervenții ale statului în piața de energie, scrie Bloomberg. Naţiunile europene realizează, după trei decenii de liberalizare pentru creşterea concurenţei, că securitatea energetică nu poate fi lăsată la mâna pieţelor. Franța, spre exemplu, vrea să preia în totalitate gigantul EDF. Germania și-a trecut în proprietate filiala locală a Gazprom. Iar analiştii spun că intervenţiile guvernelor sunt abia la început. Nici Statele Unite nu sunt departe de ideea preluării unor active din industria petrolului, potrivit Bloomberg.
Cum poţi să faci plăţi instant în România în 2022: scoţi cash dintr-o bancă şi mergi să îi depui într-o altă bancă, spune Sorin Pâslaru, redactor-șef al ZF. Așa se fac transferurile instant în România. De ce? Pentru că doar cinci bănci, BCR, Libra, BT, CEC Bank şi Vista Bank, sunt până în acest moment membre ale sistemului de plată instant operat de Transfond, o instituţie la care sunt acţionari chiar băncile. În rest, poți aștepta și până la 5 zile lucrătoare.