Există ordine în haos? Cine gestionează cele 29 de mld. de euro din PNRR-ul, care a început cu emoții și continuă în beznă. Nu știm mai nimic despre departamentul care conduce programul. Doar că există, are un director – Ancuța Condurache, și o adresă de mail la care, dacă soliciți informații suplimentare, ai de așteptat. Acum două săptămâni, colegii de la ZF au cerut lămuriri, dar răspunsurile sunt încă “în lucru”. Azi aflăm și care sunt întrebările, căci răspunsurile…
Advertisment
După frauda de 23 de milioane de lei de la BRD Pensii, ASF schimbă regulile jocului pentru administratorii fondurilor de pensii Pilon II, care vor trebui de aici înainte să publice investițiile pe care le fac lunar, în loc de trimestrial, ca până acum. O altă noutate: fondurile Pilon II vor trebui să publice și remunerațiile și bonusurile oferite administratorilor. Anual, de data asta. “Raportarea lunară a investițiilor ar putea crește volatilitatea pe piețele financiare locale și ar putea aduce un risc de lichiditate și preț pe Bursa de Valori București”, răspund pentru ZF reprezentanții Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat din România.
Investitorii de retailul global rămân încrezători în ciuda vânzărilor de pe piețele bursiere și a temerilor legate de recesiune. 9 din 10 își mențin investițiile sau cumpără pe scădere, conform sondajului Retail Investor Beat, realizat de eToro eToro, în rândul a 10.000 de investitori individuali din 14 țări. În timpul recentelor scăderi pe burse, doar 6% dintre investitorii români au vândut, în timp ce 60% și-au păstrat investițiile, iar 34% au cumpărat pe scădere.
Titlurile zilei
26% dintre investitorii individuali și-au crescut expunerea la cripto, 19% la mărfuri, 16% la acțiuni locale. 43% dintre investitorii români plănuiesc să investească aceeași sumă de bani în următoarele 3 luni, în timp ce 36% se așteaptă să investească mai mult.
Cum vede sectorul construcțiilor noile modificări fiscale publicate de Ministerul Finanțelor? Eliminarea totală a facilităţilor ar crea probleme majore, dar reducerea lor nu. Ideal ar fi fost totuşi ca pragul până la care se acordă facilităţile să fie 15.000 de lei, nu 10.000 de lei. O spune CRISTIAN ERBAȘU, președinte al Federației patronatelor societăților din construcții. Și aflăm mai multe de la el.
Producătorul de mașini electrice Polestar intră în imobiliare, tot pe principii verzi. A construit o casă în copac. Acum, într-o pădure din Finlanda, există o locuință cu design din spațiu. Locuința Koja a fost concepută de designerul finlandez Kristian Talvitie și a primit o mențiune de onoare la concursul Polestar Design 2021. Producătorul auto a fost atât de impresionat încât a decis să-l aducă la viață pe Koja.
Biroul de etică guvernamentală al SUA le interzice oficialilor care dețin criptoactive să mai participe la regelementarea pieței cripto. Motivul? Scutirea de minimis prin care deținătorii de valori mobiliare pot lua parte la procesul de reglementare dacă deținerile lor nu depășesc un anumit prag, nu este o lege general valabilă. Evident, guvernul vine și cu o soluție. Poți lua parte în continuare la jocul regelementării atât timp cât renunți la toate criptoactivele din portofoliu. Excepție fac fondurile de investiții centralizate. Dacă investești într-un fond care la rândul său deține criptoactive ești scutit de măsură.
Solana ajunge în instanță pentru încălcarea legilor de tranzacționare a valorilor mobiliare. Mark Young, un utilizator nemulțumit apelează la firmele de avocatură Roche Freedman și Schneider Wallace Cottrell Konecky pentru a face dreptate în numele investitorilor ale căror fonduri au fost folosite în scopuri personale de fondatorii blockchain-ului. Este sau nu Solana un simplu activ sau o valoare mobiliară? Răspunsul îl vom afla de la testul Howei pe care Solana va trebui să îl treacă. Între timp ecosistemuo se ține bine pe picioare. Ba chiar anunță un nou fond de 100 mil. $ pe care îi vor investi în dezvoltarea web 3.
Vom ajunge vreodată să integrăm metaverse-ul în viețile noastre? Sau vom fi noi integrați în metaverse. Aruncăm o privire peste cele mai dure dar adevărate meme-uri din universul virtual. De la cum să investești în Unreal Estate, până la Mark Zuckerberg care ar putea transforma metaverse-ul, o industrie care ar putea valora o mie de miliarde de dolari până în 2030, într-o armă de manipulare în masă.