Vine recesiunea? Cât e de aproape? Cât de puternică va fi? Părerile sunt împărțite în rândul specialiștilor din piață. Tot din piață vin și temerile, mai ales din Statele Unite. Barilul de petrol ar ajunge până la 45 de dolari până la final de 2023, estimează Citi. Goldman Sachs a dublat de la 15% la 30% probabilitatea unei recesiuni americane anul acesta. Pentru următorii doi ani, estimează aproape 50%. Euro s-a depreciat faţă de dolar la cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani. Cu toate condițiile din piață, pare că se apropie și revin cu întrebarea inițială:  Cât de puternică va fi? E atât de rea pe cât sună? Vedem mai târziu.

Investitorii nu mai văd piața commodities ca un refugiu pentru inflație și incertitudine economică. Petrolul scade cu aproximativ 10% într-o singură zi. În același interval, aurul a înregistrat o scădere de 2,5%. Iar argintul scade cu 4% și ajunge la 19,2$ uncia, cel mai mic nivel din ultimii doi ani. Bursele americane ne dau semnale mixte. Dow Jones scade cu 0,42%, Nasdaq crește cu 1,75%  și S and P 500 se apreciază ușor cu 0,16%. Trecem la bursa locală. Bursa de Valori București a deschis pe plus ședința de tranzacționare de astăzi, la ora 10 și 30 de minute indicele principal BET se aprecia cu 1,09%. Unde ar trebui investitorii să-și direcționeze banii în astfel de vremuri? Afli mai târziu, la ce câștig azi. Începem!

Reducerea plafonului până la care se acordă facilităţi fiscale în construcții, de la 30.000 la 10.000 de lei, nu ar trebui să aibă consecinţe majore asupra industriei. Eliminarea lor completă, însă, ar fi problematică. O spune Cristian Erbaşu, proprietar Construcţii Erbaşu. Marius Marta, director executiv la Drum Asfalt nu e de aceeași părere. Această reducere ar avea repercusiuni negative majore, spune el. Volatilitatea legislaţiei în ceea ce privește fiscalitatea este un risc major pentru mediul de afaceri, care nu are siguranţa şi confortul unei predictibilităţi economice, fiscale şi financiare, adaugă el, potrivit ZF.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Peste trei sferturi dintre liderii de companii spun că salariul lor este deja legat de obiectivele de sustenabilitate. Majoritatea investitorilor şi a liderilor consideră că remuneraţia trebui să fie legată de acţiunile de mediu, guvernanţă şi sociale în majoritatea companiilor. Cele mai importante obiective sunt  strategia de afaceri şi procesul de creare a valorii. 56% menționează satisfacţia angajaţilor, tot 56% sănătatea şi siguranţa. Despre obiectivele de diversitate amintesc 41%, 35% despre diversitate. Despre alte obiective de mediu vorbesc 36%.

20.000 de dolari și dor de Italia. Astea sunt criteriile pentru a merge într-una dintre cele mai exclusiviste…și scumpe călătorii cu trenul. Un vlogger și-a filmat experiența în Venice Simplon Orient Express. Inside-uri: spațiu personal compus dintr un dormitor mare, cu baie privată cu duș, spațiu de zi, masă și pat dublu. Iar, la nivel gastronomic, e la fel de exclusivist. Există trei restaurante la bord.

În timp ce multe proiecte cripto ies din piață, Polygon se dezvoltă. După ce a făcut o versiune modulară a propriului blockchain într-o rețea de testare, pentru a rezolva câteva deficiențe cu scalabilitatea, colaborează cu HTC pentru a lansa un telefon mobil pentru metaverse și cu Facebook pentru a aduce NFT-urile în paginile de profil. Iar rezultatele se văd și în valoarea criptomonedei MATIC. În ciuda scăderilor din sectorul cripto, aceasta crește la cea mai mare valoare din ultimele 7 zile și este tranzacționată la 0,5$.

Chiar dacă piața NFT-urilor scade de la lună la lună. Cel mai mare interes pentru piața NFT-urilor din întreaga lume este în Singapore. Conform unui studiu cashnetusa.com căutările lunare pentru acest domeniu în Singapore ajung la 18.717 la un milion de oameni. După Singapore, urmează Hong Kong, Canada, Islanda și Statele Unite. Cea mai multă apreciere este, totuși, în Muntenegru, unde 862 din 1000 de tweet-uri sunt pozitive. În partea cealaltă, cel mai mare hate adus pieței NFT-urilor este în Polonia, unde 227 din 1000 de tweet-uri sunt negative.

Domeniul ENS, denumit 000.eth, a fost vândut cu 300 ETH, echivalentul a 328.000 de dolari. Este a doua cea mai mare vânzare de domenii ENS, după paradigm.eth, care a fost vândut în octombrie 2021 cu 420 ETH, aproximativ 1,5 mil. $ la momentul respectiv. Asta în condițiile în care un domeniu din Web 2.0 costă, de cele mai multe ori 10-15 dolari. De ce o diferență așa de mare? În blockchain, domeniul îți aparține în totalitate, este unic și are o securitate mai bună, în timp ce în Web 2.0, ești mai mult un chiriaș al domeniului.