Compania de stat Hidroelectrica vrea să investească masiv în surse de energie regenerabilă, compania având în plan să adauge în următorii ani 300 MW putere instalată în eolian off-shore, dar şi alţi 300 MW în eolian on-shore.

”Hidroelectrica urmăreşte diversificarea obiectivelor de producţie, fapt pe care şi l-a asumat printr-o strategie ambiţioasă propusă acţionarilor şi aprobată de către aceştia. Dorim să mergem exclusiv în direcţia energiilor verzi în ceea ce priveşte dezvoltarea portofoliului de producţie. Ne-am propus ca în următorii ani să adăugăm 300 MW putere instalată în eolian off-shore, însă nu este proiectul nostru singular. Ne dorim, de asemenea, 300 MW în eolian on-shore, dar şi capacităţi de producţie a hidrogenului verde pe Dunăre, asta ca să menţionez doar câteva dintre proiectele noastre”, a afirmat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Conducerea companiei i-a prezentat joi ministrului Energiei, Virgil Popescu, Parcul Eolian Crucea, din judeţul Constanţa, cumpărat recent de Hidroelectrica. Aceasta este prima tranzacţie de acest tip realizată de o companie de stat.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

”Dincolo de realizarea de achiziţii, foarte utile în diversificarea mixului de producţie intra-companie, aş vrea să încurajez societăţile româneşti să se orienteze cu hotărâre către iniţierea de proiecte de dezvoltare a unor obiective noi. Ne aflăm în Dobrogea, poarta vântului pentru România, şi centrul de interes pentru multe dintre proiectele verzi de la noi. Marea Neagră se află, de asemenea la mică distanţă, şi profit de prezenţa mea aici pentru a reitera interesul statului român pentru potenţialul eolian off shore” , a declarat Virgil Popescu.

Dezvoltat de compania germană STEAG şi pus în funcţiune în anul 2014, Parcul Eolian Crucea este unul dintre cele mai moderne şi mai bine intreţinute parcuri eoliene terestre din România, cu o capacitate instalata de 108 MW.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic. Compania are un număr de 187 capacităţi în exploatare cu o putere instalată totalizând 6.372 MW.

Producătorul a anunţat în martie că ia un credit de 1,25 miliarde lei de la BRD, cu scadenţa la 7 ani, pentru achiziţia de participaţii şi realizarea de investiţii directe în proiecte bazate pe energia produsă de vânt sau solară.