România are cea mai mică dobândă cheie din regiune. Ungaria are aproape dublu: 7,25%. Polonia 6, Cehia 5,75. Pe 6 iulie este şedința de politică monetară. Este greu de crezut că BNR va convoca o şedință de urgență înainte de data stabilită, pentru ca asta ar creşte volatilitatea, spun analiștii financiari de la noi.
Advertisment
Dacă ne uităm la mișcările din Occident, FED a făcut cel mai mare salt din ultimii 28 de ani. A majorat dobânda-cheie cu 0,75 de puncte procentuale, până la marja de 1,5% – 1,75%.
Banca Centrală Europeană se pregătește și ea pentru o majorare în luna iulie, prima din ultimul deceniu. Cum va acționa BNR?
Titlurile zilei
Am discutat subiectul cu Daniela Ropotă, președinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari.
“România are o rată de dobândă mică comparativ cu cele din regiune. În România, la ultima ședință dobânda a fost crescută cu 0.75 puncte procentuale până la 3,75%, mult mai mică față de cele din regiune. La următoarea ședință de politică monetară, ne așteptăm cu toții la o creștere de dobândă pentru că avem în prezent dobândă real negativă. Adică dobândă minus inflație de 10,75%, în condițiile în care dobânda este de 3,75% și inflația este de 14,5% în mai 2022 față de mai 2021.”, a declarat Daniela Ropotă, președinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari.