Omul de afaceri Elon Musk, directorul executiv al Tesla Inc. şi SpaceX, şi-a reiterat marţi sprijinul faţă de Dogecoin, o criptomonedă creată în glumă în 2013.

El a menţionat că Tesla acceptă Dogecoin pentru marfă şi a subliniat că SpaceX va face acelaşi lucru în curând, potrivit Bloomberg.

„Mulţi oameni care nu sunt atât de bogaţi m-au încurajat să cumpăr şi să susţin Dogecoin”, a spus Musk într-un interviu cu editorul şef al Bloomberg News, John Micklethwait, la Forumul Economic Qatar de la Doha. „Am decis să le răspund pozitiv acelor oameni”.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Musk a vorbit în mai multe rânduri despre criptomonede în ultimii ani. El a contribuit la creşterea Bitcoin la începutul anului 2021, deoarece Tesla a cumpărat un stoc de jetoane pentru trezoreria corporativă – înainte ca miliardarul să declare că preţul criptomonedei pare destul de „mare” şi să-şi exprime îngrijorarea cu privire la utilizarea energiei în mineritul Bitcoin, ambele declaraţii cauzând scăderi ulterioare ale jetonului.

În martie, Musk a declarat că deţine Bitcoin, Ether şi Dogecoin şi a spus că nu le va vinde. Miliardarul a fost de-a lungul timpului un mare susţinător al jetonului Dogecoin, moneda atingând nivelul său record în mai 2021.