Preţurile bunurilor şi serviciilor au variaţii semnificative la nivelul UE, cele mai scumpe ţări fiind Danemarca şi Irlanda, ambele cu 40% peste media europeană, iar cele mai mici niveluri fiind în România şi Bulgaria, cu 44% sub medie, arată datele Eurostat.

Indicele preţurilor din România se află la un nivel apropiat de cel din Polonia, aflată la 40% sub media UE, şi din Serbia, ţară non-UE în care preţurile se află tot la 40% sub media Uniunii.

La polul opus se află Luxembourg (132%), Suedia (128%) şi Finlanda (126%), unde bunurile şi serviciile au preţuri mult peste media europeană.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Cele mai mari diferenţe au fost observate la hoteluri şi restaurante, unde preţurile din ţările scumpe sunt de peste 3 ori mai mari decât în ţările ieftine. Astfel, preţurile variază de la 46% din media UE în Bulgaria, 54% din medie în ROmânia şi 62% în Ungaria, la 155% în Danemarca şi 137% în Suedia.

Pe locul doi în topul diferenţelor se află alcoolul şi ţigările, cele mai ieftine fiind în Bulgaria (64% din media UE), Polonia (72%) şi Ungaria (79%), iar cele mai scumpe în Irlanda (205%), Finlanda (173%), Suedia (136%) şi Danemarca şi Franţa (134%). Diferenţele mari la preţurile acestor produse vin de obicei din nivelul diferit de taxe aplicat de la ţară la ţară.

Cea mai ieftină mâncare şi băuturi non-alcoolice se găsesc în România, unde preţurile sunt la 69% din media UE, urmată de Polonia (72%). În schimb, cele mai scumpe produse de acest tip sunt în Luxemburg (125% faţă de medie), Danemarca (120%) şi Irlanda (119%).

În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, preţurile nu diferă prea mult de la o ţară la alta, variind de la 76% din media UE în Bulgaria la 134% în Danemarca.