Ședința FED de miercuri s-a încheiat cu o majorare a dobânzii cheie de 75 de puncte de bază. Cea mai agresivă creștere din ultimii 28 de ani. Concluzia a săptămâni întregi de speculații a adus dobânda de referință în jurul pragului de 1,5-1,75%, cel mai ridicat nivel raportat la perioadă pre-pandemică din luna martie 2020. Oficialii americani au revizuit prognozele de creștere ecnomică, în scădere, până la 1,7% în cazul produsului intern brut, comparativ cu 2,8%, așteptările lunii martie. Ce impact a avut ședința asupra burselor internaționale și la ce trebuie să ne așteptăm de la ședința FED din luna iulie? Aflii imediat, aici la Ce Câștig Azi?
Advertisment
Banca Centrală Europeană promite un nou instrument pentru e tempera prăbușirea pieței, alimentată de temerile cu privire la o o nouă criză la datoriilor în zona euro, dar pare să fi dezamăgit investitorii care așteptau măsuri mai îndrăznețe. Instituția a anunțat că lucrează la conceperea unui nou instrument cre să abordeze „fragmentarea” pieței de obligațiuni din zona euro, cea care a dus la apariți crizei precedente a datoriilor suverane. Fragmentarea se referă la faptul că, deși împart aceeași monedă, statele din zona euro se împrumută la costuri diferite. Iar în momentele în care dobânzile cresc, acestea pot deveni nesustenabile. Costurile împrumuturilor guvernamentale au crescut vertiginos la periferia blocului monetar format din 19 țări de când BCE a dezvăluit săptămâna trecută planurile de majorare a ratelor dobânzilor pentru a domoli inflația ridicată care riscă să se înrădăcineze. Mai multe despre acest subiect vom discuta în minutele următoare la „Ce câștig azi?”.
Prețul Bitcoin este la 70% distanță de ATH din luna noiembrie a anului trecut, iar acum se tranzacționează în jurul pragului de 22.500 $ pe unitate. Valoarea totală a pieței cripto a scăzut sub pragul de o mie de miliarde de dolari pentru prima oară din 2020. Din punct de vedere istoric aurul digital are parte de o scădere medie de 80% ca mai apoi să intre în bull run și să atingă un nou ATH. De data asta însă, pragul psihologic de 20.000 $ s-ar putea să stea în calea revenirii. Am atins sau urmează să atingem bottom-ul în viitorul apropiat? Aflii imediat aici la ce câștig azi.
Titlurile zilei
A găsit UE alternativă perfectă pentru a reduce dependența de gazele rusesti? Miercuri a fost semnat un acord pentru a importa gaze naturale din Israel, prin Egipt. O alternativă de încredere pe termen lung susțin oficialii UE. Paradoxal afirmația face referire totuși la una dintre cele mai instabile regiuni din lume, din punct de vedere economic. „Aprovizionarea cu energie, care în mod tradiţional era în principal în nord, acum s-a deplasat spre sud şi est”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.
Românii cu credite imobiliare sau de consum, legate de ROBOR merg la bănci să ceară schimbarea referinţei în IRCC, speriaţi de creşterea ratelor. Motivul? În timp ce ROBOR a depășit 6% luna asta, IRCC ajunge la 2,65% față de 1,86%, nivelul din T1/2022. În ciuda miilor de cereri marile bănci aprobă amjoritatea cererilor. Această tendinţă se manifestă îndeosebi în cazul titularilor de credite Prima casă, cu dobânzi indexate la ROBOR“, spune Anca Nuţiu, director executiv, Retail Customer Value Management la BRD, în timp ce BCR susţine că cererile de conversie de la ROBOR la IRCC sunt puţine raportat la portofoliul băncii, potrivit ZF.
Boom-ul fotovoltaicelor: investiții de peste 5,5 miliarde de euro în energia solară răsar la orizont. Datele centralizate de ZF pentru Atlasul de Business al României, prima inițiativă editorială care propune o colecție de 40 de hărți de business relevante pentru economia locală, arată că în perioada 2020 – aprilie 2022, peste 2.300 MW în proiecte de energie solară de mari dimensiuni au primit avizele sau contractele de racordare la rețea. La aceşti MW se adaugă proiectele persoanelor fizice sau micilor companii, cei care deodată s-au transformat în mici producători de energie, un club cu circa 14.000 de membri la finalul anului trecut.
Scumpirea benzinei în România cu 45% de la începutul anului le-a adus asutriecilor de la OMV dividende de circa 250 de milioane de euro și ar mai putea aduce alte 200 de milioane de euro în toamnă, potrivit ZF. Petrom, cea mai mare companie de la bursa locală, cu 26 de miliarde de lei capitalizare, a ajuns în T1/2022 la un profit net de 1,8 miliarde de lei și acum propune un dividend special de 0,045 lei pe acțiunile, echivalentul unui randament de 10%.
3 ani și mii de kilometri de teste. De atât a fost nevoie pentru ca Bugatti să scoată pe piață primul Centdieci, în ediție ultra-limitată, primului client. Compania va produce doar 10 modele, la un preț de 8 milioane de euro. Bolidul are un motor de 4 litri quad turbo, cu nu mai puțin de 1.600 de cai putere și o viteză maximă de 386 de km. Vezi imagini, în curând. Fii cu ochii pe noi.