Primele gaze din Marea Neagră au intrat în sistemul național de transport, anunță americanii de la Black Sea Oil and Gas. Jumătate de miliard de metri cubi vor produce până la finalul anului. În următorii trei din cei 10 ani de viață estimați pentru zăcămintele Ana şi Doina, vor mai produce câte 1 mld. de metri cubi. Asta nu înseamnă că Black Sea Oil and Gas renunță la acțiunea împotriva statului român de la Tribunalul de Arbitraj de la Paris. Americanii susțin că România nu respectă condițiile stabilite atunci când au bătut palma pentru exploatarea din Marea Neagră nici prin modificarea legii offshore. Ceilalți doi investitori în perimetrele de mare adâncime de pe litoral, Romgaz și OMV Petrom, nu au anunțat încă investiții. Ce valuri vin dinspre Marea Neagră, discutăm în câteva momente, la Ce Câștig Azi.

Titulatura de activ de refugiu pare să nu mai existe. Aurul, argintul şi metalele industriale stau sub presiunea inflaţiei, sub declinul sectorului manufacturier din China și, evident, sub presiunea conflictului din Ucraina, potrivit XTB România. În ultima perioadă, manufacturierii şi traderii de metale din China au trecut de la statutul de cumpărători la cel de vânzători. Cumpărătorii chinezi au determinat creșterea prețurilor metalelor de la jumătatea anului 2020 şi până la sfârşitul anului 2021, scrie ZF. Acest flux de comenzi s-a inversat din martie 2022.

Contre între Rusia și Germania. Gazprom reduce cu 40% livrările către nemți prin gazoductul Nord Stream, după ce compania germană Siemens a întârziat returnarea de la reparaţii a unităților compresoare de gaz, iar problemele tehnice au împiedicat-o să trimită volumele planificate de gaz natural către cea mai mare legătură de gaze spre Europa. Gazprom reduce cu 15% și fluxul de gaze către Italia. Prețul gazelor pe piața europeană a crescut cu până la 20% în ultimele două zile.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

2. DAUNĂ DUPĂ DAUNĂ

Încă o importantă companie de asigurări ar putea intra în faliment premeditat, pe modelul City Insurance, avertizează Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România. Vorbim despre Euroins, care are cea mai mare cotă pe piața RCA. Peste 90% din fondurile companiei au fost transferate în bănci din străinătate. 3 milioane de șoferi români au asigurare la Euroins.

Întocmai ca oamenii, și roboții își fac selfie-uri. Este doar una dintre glumele care circulă pe internet după ce Mark Zuckerberg și-a făcut un selfie la deschiderea primului magazin fizic Meta, din California. Deși fotografia este mai veche, abia acum a devenit virală, după ce internauții au modificat-o și au adăugat comentarii amuzante legate de identitatea extraterestră sau robotică a fondatorului Facebook.

În perioada 2008-2021 performanţa Pilonului II de pensii private obligatorii a depăşit substanţial inflaţia cumulată din această perioadă, spune Radu Crăciun, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România. Pilonul II de pensii private obligatorii a generat, pentru cei 7,8 milioane de români participanţi, un randament mediu anual de 7,3% în ultimii 14 ani, Contribuţiile totale virate sunt 72,5 miliarde lei, iar plăţile deja efectuate de cele şapte fonduri sunt circa 850 milioane lei, potrivit APAPR. Câştigul net generat pentru români se ridică la 16,3 miliarde lei. Fondurile participante au, în prezent, active nete administrate de 88 miliarde lei, potrivit ZF.

În SUA, Rezerva Federală face cea mai mare retragere a dolarilor din piaţă, în valoare de 9.000 de miliarde de dolari, scrie ZF. De cealaltă parte, euro a scăzut cu aproximativ jumătate de procent față de dolar, după ce Banca Centrală Europeană a anunțat că va reinvesti sumele din programul de relaxare cantitativă implementat în contextul pandemiei, pentru a finanța datoriile statelor puternic îndatorate. Ce mai spune BCE?  Lucrează, în premieră, la conceperea unui nou instrument care să abordeze fragmentarea pieței obligațiunilor din zona euro, cea care a dus la apariția crizei precedente a datoriilor suverane. Euro crescuse ieri, după ce BCE anunțase ședința de urgență.

PSD inventează cel mai liberal contract de muncă, cu zero ore de lucru. Definiție: contractul de zero ore este acel contract prin care angajatorul nu este obligat să garanteze un număr minim de ore pe săptămână, iar angajatul poate să nu accepte munca în momentul în care i se cere, iar programul de muncă este în întregime flexibil. Contractul de zero ore nu înlocuieşte contractul de muncă standard, care permite efectuarea de ore suplimentare, ci vine în completarea acestuia, pentru că în forma actuală nu există o flexibilitate destul de mare pentru angajatori şi angajaţi, scrie ZF.