• PIB-ul României are o creștere de 6,5% în T1/2022
  • Evoluția a fost susţinută de consumul populaţiei și al administrației publice
  • În 2021, economia României s-a majorat cu 5,9%

INS confirmă creşterea economică din Trimestrul 1 din 2022. Consumul populaţiei a fost în T1 2022 principalul motor al creşterii PIB cu 6,5% faţă de perioada similară din 2021, urmat de cheltuielile pentru consumul final al administraţiei publice.

Astfel, consumul populaţiei s-a majorat cu 7% și a contribuit cu 4,4% la creşterea PIB. Iar cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiei publice, al cărei volum s-a majorat cu 7,5%, a avut o contribuţie de 0,6% la creşterea PIB.

Pe categorii de resurse, cel mai puternic impact în avansul economiei, de 2,6%, l-a avut sectorul comerţului, care are o pondere de 20,5% la formarea PIB şi care a avut o majorare de 12,5% a volumului de activitate. Pe locul următor – informațiile și comunicațiile, cu o contribuţie de 1,8%. IT&C are o pondere de 7,4% la formarea PIB, iar volumul de activitate a urcat cu 23,3% în T1.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Am discutat subiectul cu Andrei Perianu, cofondator şi COO Bankata.ro

“Se confirmă cu aceste vești bune de început de an ceea ce știam încă de la începutul anului – și anume că am intrat într-un an complicat, cu un consumator care se află într-o stare bună, în contextul în care economia a arătat bine și în pandemie și, mai mult decât atât, consumatorul a ieșit bine din pandemie, cu ceva mai mulți bani în plus. Acest lucru este valabil doar pentru începutul de an. Ce vedem este că în continuare nu investim.”, a povestit Andrei Perianu, cofondator şi COO Bankata.ro