Băncile şi energia plătesc 1,1 mld. euro în iunie sub formă de dividende din profiturile excepţionale pe 2021. Creşterea explozivă a preţurilor la energie şi majorarea Robor au dublat profiturile firmelor de energie şi le-au majorat substanţial pe cele ale băncilor, care plătesc dividende record.

Scumpirile accelerate din econo­mie în anul 2021, precum 30% în plus la motorină, creşterea dobânzii Robor, facturi la energie de câteva ori mai mari, aduse de ridicarea restricţiilor împotriva COVID care s-a reflectat într-un consum brusc mai mare, dar şi măsurile lente luate de autorităţi, inclusiv BNR, sunt acum pentru unii mumă, iar pentru alţii ciumă, scrie Ziarul Financiar.

Dacă pentru unii inflaţia la maximul ultimilor 18 ani este un coşmar prin rate mai mari la bancă şi facturi mai mari la energie, pentru alţii este o mană cerească prin profiturile excepţionale realizate de companiile din energie şi de bănci în anul 2021.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Astfel, cei care au investit în companii precum Petrom, BRD, Banca Transilvania, Nuclearelectrica au tras lozul câştigător întrucât în iunie cele mai mari companii listate la Bursa de Valori Bucureşti vor plăti 5,3 mld. lei (1,1 mld. euro) sub formă de dividende din profiturile pe 2021.

Potrivit datelor agregate de ZF aceasta este o sumă record pe care o vor distribui marile companii listate sub formă de cash către investitori precum statul român, fonduri Pilon II, SIF-uri. Iar rezultatele pentru începutul lui 2022, când investitorii au inclus pe agendă şi războiul din Ucraina, ar putea aduce dividende şi mai mari anul viitor, mai ales că motorina este acum cu 60% mai scumpă faţă de mai 2021, iar Robor s-a cvadruplat.

„Suma ce va fi plătită în iunie 2022, sub formă de dividende, este mai mare în comparaţie cu iunie 2021. Factorii hotărâtori au fost: OMV Petrom plăteşte un dividend mai mare cu 10% faţă de iunie 2021, iar doi emitenţi au hotărât să plătească dividende în iunie: TLV (anul trecut data plăţii a fost în septembrie 2021) şi BRD (anul trecut nu a plătit dividende)“, spune Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la Estinvest.

Având în vedere faptul că emitenţii prezentaţi în listă se regăsesc, în cea mai mare parte, în portofoliul fondurilor de investiţii, probabil că o parte din respectivele dividende se vor întoarce în piaţă. „Întrebarea este care va fi momentul acela? Probabil că elementul hotărâtor îl va reprezenta afişarea rezultatelor financiare pe semestrul I/2022.“

Însă acest aspect cu privire la reinvestirea dividendelor este valabil doar pentru investitorii activi de la Bursa de Valori Bucureşti, aici putând intra chiar şi fondurile de pensii când paralela se face cu statul român.

Potrivit datelor agregate de ZF, cel mai mare câştigător al scumpirilor din energie este statul român, întrucât companii precum Petrom, Nuclearelectrica, Oil Terminal, Conpet, Electrica virează în această lună la buget circa 1 mld. lei sub formă de dividende către stat în calitate de acţionar.

Iar pe listă încă nu intră Transgaz şi Romgaz, care urmează să aibă data plăţii dividendelor în iulie. Dacă s-ar adăuga şi dividendele de circa 3 mld. lei de la Hidroelectrica, atunci statul în 2022 are de departe cea mai bogată recoltă de dividende din ultimii ani.

Ca valoare a dividendelor Petrom este cel mai darnic emitent din cei 11 din prima ligă bursieră care îşi remunerează luna acesta investitorii cu dividende cash. Astfel pe 6 iunie compania distribuie 1,9 mld. lei din profitul de 2,9 mld. lei din 2021 sub formă de dividende, echivalentul unui randament de circa 7%.

Cu alte cuvinte, compania împarte 70% din profit cu investitorii. Austriecii de la OMV, în calitate de acţionari majoritari, vor fi remuneraţi cu aproape 1 mld. lei, iar statul român, care are 20,6%, va primi circa 400 mil. lei.

Banca Transilvania va distribui anul acesta 800 mil. lei sub formă de dividende către investitori, echivalentul a 45% din rezultatul net obţinut în 2021. Creşterea volumului de operaţiuni şi reducerea costului riscului au ajutat banca să obţină un profit de 1,78 mld. lei în anul 2021, care a fost marcat de pandemia de COVID-19, ca şi 2020.

La nivel de bancă, profitul a fost mai mare cu 48,9% faţă de nivelul din 2020, în timp ce la nivel de grup avansul a fost de circa 43,7%, câştigul întregului grup financiar Banca Transilvania depăşind în 2021 nivelul de 2 miliarde de lei. Banca va distribui şi acţiuni gratuite prin încorporarea a 765 mil. lei, respectiv 12 acţiuni gratuite la 100 deţinute pe 14 iulie 2022.

Cele mai profitabile 3 bănci mari au fost în T1/2022 BCR, Banca Transilvania şi ING Bank, cu câştiguri cumulate de peste 1 mld. lei, adică jumătate din câştigul total record al sistemului bancar, de 2 mld. lei. Iar dacă adăugăm şi BRD şi Raiffeisen şi punem împreună câştigurile celor mai profitabile 5 bănci din România, se depăşeşte 1,5 mld. lei, adică 75% din câştigul total pe sistem.