- TUI lansează în România 1.500+ pachete, în 30+ destinații
- Plecările pornesc din București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași
- Rețeaua pornește cu 200 agenții și urcă la 500 până la final 2026
Grupul TUI intră oficial în România și lansează o operațiune deținută integral, construită local, cu suport regional din platforma CEE. La lansare, românii au acces la 1.500+ pachete de vacanță, 1.000+ hoteluri și plecări din patru aeroporturi. TUI spune că dezvoltarea în România este una pe termen lung, cu focus pe calitate, fiabilitate și valoare adăugată.
Modelul de vânzare: digital + agenții, cu suport 24/7
TUI România pornește cu un model de distribuție hibrid, cu website și aplicație, plus o rețea inițială de peste 200 de agenții partenere. Compania estimează extinderea rețelei la 500 de agenții până la finalul lui 2026 și anunță planuri de a deschide până la cinci agenții proprii în 2026. Pentru rezervare, TUI oferă un avans de 5% și suport 24/7 pe parcursul călătoriei.
Oferta la lansare: destinații „sun & beach” și pachete dinamice
La debut, portofoliul se concentrează pe destinații populare pentru români, cu zboruri charter și pachete all-inclusive: Turcia, Grecia, Spania, Cipru, Egipt și Tunisia. În paralel, TUI include opțiuni pentru 20+ destinații exotice și promovează pachete dinamice, cu combinații flexibile de zbor și hotel. Plecările sunt disponibile din București (OTP), Cluj-Napoca (CLJ), Timișoara (TSR) și Iași (IAS).
România intră în platforma CEE: țintă Top 3 în regiune
TUI poziționează România ca parte a strategiei de creștere în Europa de Est, alături de Polonia și Cehia, și menționează ambiția de extindere în până la cinci țări suplimentare până în 2030. La nivel de grup, TUI raportează 34,7 mil. clienți, 24,2 mld. € venituri, 1,4 mld. € EBIT (underlying), 125 aeronave și 18 nave de croazieră.

