Târgurile de Crăciun și orașele decorate de sărbători conving românul să facă sărbătorile în țară

Potrivit unui sondaj realizat de platforma hotelieră online Travelminit.ro, cei mai mulți români își petrec sărbătorile în familie sau cu partenerul de viață și au în plan să viziteze și un târg de Crăciun cu această ocazie, mai ales că cele organizate în marile orașe ale țării își extind programul și după Crăciun.

68% dintre români petrec sărbătoarea Crăciunului acasă, iar cei mai mulți dintre ei aleg să plece într-o scurtă escapadă în țară de revelion.

Târgurile de Crăciun atrag turiști și de revelion

Târgurile de Crăciun încep să fie tot mai populare în rândul românilor, motiv pentru care, în ultimii ani, au început să fie organizate atât în orașele mari, cât și în localitățile mai mici. Potrivit Travelminit.ro, 73% dintre români vizitează un târg de Crăciun din România în perioada sărbătorilor de iarnă.

Care este cel mai frumos târg de Crăciun?

Craiova se poziționează pe locul doi în topul celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, conform European Destinations.

De câțiva ani, autoritățile din Craiova investesc constant în dezvoltarea acestui proiect, care atrage tot mai mulți turiști, atât din țară, cât și din afară. Târgul este deschis în perioada 15 noiembrie – 5 ianuarie.

Unde sunt organizate târgurile de Crăciun?

Un târg cu tradiție în România este cel de la Sibiu (în perioada 15 noiembrie – 5 ianuarie), vizitat anual de zeci de mii de români și străini și cunoscut în special pentru standurile cu produse handmade realizate de artizanii locali.

În București sunt organizate mai multe târguri de Crăciun în diferite zone ale orașului. Cele mai populare sunt: cel din Piața Constituției și West Side Christmas Market, din cartierul Drumul Taberei, care vor fi deschise până la finalul lunii decembrie.

Târguri de Crăciun sunt organizate și în Brașov (30 noiembrie – 7 ianuarie), Timișoara (30 noiembrie – 5 ianuarie) și Cluj-Napoca (22 noiembrie – 1 ianuarie).

Ce destinații aleg românii care pleacă în vacanță de sărbători?

51% dintre români aleg să își sărbătorile în stațiuni montane. Restul procentelor este împărțit în mod egal între zonele turistice, orașe mari din țară și stațiuni balneare.

35.4% preferă să ia cazare la hotel, unitatea de cazare favorită de turiști pentru sărbătorile de iarnă, urmată de pensiuni, cabane, apartamente care oferă intimitate deplină. De asemenea, aceștia intenționează să petreacă, în medie, 2-3 nopți la destinație.

Ce buget alocă românii pentru vacanțele de sărbători?

Care sunt prețurile pentru o vacanță de sărbători?

Prețurile în marile orașe pornesc de la 1000-1200 RON pentru 2-3 nopți de cazare de Crăciun sau revelion, iar în stațiunile montane de pe Valea Prahovei, tarifele pornesc de la 1500-2000 RON pentru un sejur de sărbători.

În stațiunile balneare (Băile Felix, Băile Herculane), un sejur pornește de la 1200-1500 RON. Acestea sunt prețurile de start, dar costurile pentru aceste pachete cresc pe măsură ce sunt adăugate mese festive sau alte facilități.

Încă mai sunt locuri disponibile atât la hotelurile cu o capacitate mare de cazare, cât și în pensiunile și vilele mai mici, pentru cei care nu au apucat să rezerve un sejur de Crăciun sau de revelion, unde pot merge cu familia și prietenii.

Exit mobile version