Călin Ile, senior partner Premier Hospitality şi preşedinte de onoare al FIHR: Numărul de turiști străini e în creștere. Pentru prima dată depășim 20%

Sosirile în unitățile de cazare din România, inclusiv apartamente și camere de închiriat, scad în aprilie, comparativ cu luna similară a anului trecut, cu 2,5%, iar înnoptările cresc cu 1%, potrivit INS.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente și camere de închiriat, însumează 874.400 persoane. Din numărul total de sosiri, în aprilie, sosirile turiştilor români reprezintă 78,6%, iar sosirile turiştilor străini 21,4%. Înnoptările turiştilor români reprezintă 77%, în timp ce înnoptările turiştilor străini înregistrează un procent de 23%. Durata medie a şederii este de 1,9 zile la turiştii români și de 2,1 zile la turiştii străini.

Ce spune Călin Ile, senior partner Premier Hospitality şi preşedinte de onoare al FIHR?

„Schimbările nu sunt semnificative, rămânem, oarecum, în aceleași coordonate pe care le-am înregistrat anul trecut. Pe patru luni avem o ușoară creștere a numărului de înoptări, ceea ce e mai important decât numărul de turiști străini, numărul de sosiri, pentru că a crescut durata media a sejurului ușor și lucrul acesta e pozitiv.

Un alt lucru pozitiv e faptul că numărul de turiști străini e în creștere. Pentru prima dată depășim 20%, ceea ce ar fi un deziderat pentru industria noastră să atragă mai mulți turiști străini. Însă, repet, schimbările nu sunt semnificative, ne așezăm, oarecum, în aceleași coordonate. Fața turismului românesc pentru anul 2025 va fi văzută doar după ce trecem sezonul de vară. Acolo e ponderea mare a turiștilor, acolo vom putea spune dacă a fost sau nu un sezon de succes, iar semnele nu sunt dintre cele mai bune, pentru că majoritatea turiștilor noștri sunt înregistrați pe litoral și pe litoral, în contextul reducerii ponderii voucherelor de vacanță și a unei pregătiri, aș spune, insuficiente, nu se anunță foarte bine litoralul românesc.

În schimb, Bucureștiul merge extraordinar, acest lucru aduce și un număr mai mare de turiști străini și sper să continuăm pe direcția de a trage turiști străini, pentru că, pe de o parte, am intrat în Schengen, ceea ce e un lucru pozitiv și simplifică accesul străinilor în România, la fel cum simplifică accesul românilor în străinătate, iar, pe de altă parte, încă economia funcționează, evenimentele au loc și România merge în aceeași direcție. Sperăm că va fi un an mai bun, deși, nu putem aștepta salturi extraordinare. 2-3% anul acesta trebuie să fie peste 2024”

Exit mobile version