Elon Musk a spus că SpaceX va oferi oamenilor opțiunea de a dona bani către Starlink pentru zonele care au nevoie de acces la internet, scrie Insider. SpaceX intenționează așadar să permită tuturor doritorilor să doneze bani serviciului său de internet pentru zonele defavorizate.
Anunțul miliardarului a venit ca răspuns la un tweet al CEO-ului Fintech Chipper Cash, Ham Serunjogi, care a spus că ar fi dispus să doneze Starlink școlilor și spitalelor din Uganda.
„Sunt și alții care doresc să doneze Starlink-uri în locurile unde e nevoie?”, a scris Musk ulterior pe Twitter.
Întrebarea lui Musk a primit mii de aprecieri astfel încât miliardarul a postat din nou pe Twitter, anunțând posibilele donații: „Ok, vom adăuga o opțiune de donare la Starlink”.
Planurile pentru donații Starlink vin în contextul în care Musk s-a plâns de-a lungul timpului de modul în care rețeaua pierde bani lunar, mai ales după ce Starlink a început să ajute Ucraina la începutul acestui an după invazia Rusiei.
CNN raporta joi faptul că SpaceX a cerut Pentagonului să preia plata pentru Starlink în Ucraina, deoarece compania nu își mai permite să susțină cheltuielile. Ca răspuns la articolul CNN care a stârnit controverse, Musk a spus că este „nerezonabil” ca SpaceX să plătească pe termen nelimitat pentru rețeaua Starlink existentă în Ucraina, amintind pe Twitter faptul că SpaceX cheltuie aproximativ 20 de milioane de dolari pe lună pentru a menține Starlink în Ucraina.
În ciuda sumei de bani pe care Starlink continuă să o suporte , SpaceX va continua să finanțeze totuși gratuit guvernul Ucrainei, conform spuselor miliardarului.
Pe lângă efortul depus în Ucraina, Starlink își continuă misiunea și în alte zone de pe Glob. Una dintre schemele ce urmează a fi puse în aplicare folosind Starlink ar fi furnizarea de internet unei comunități indigene din Canada, cu 3.000 de locuitori, scrie Insider.