E ultima zi la MWC Barcelona 2024. Printre cele mai apreciate prezentări: Galaxy Ring, Holobox sau laptop-ul Lenovo cu ecran transparent

Mobile World Congress Barcelona (MWC) 2024 ajunge în ultima zi, astăzi. De-a lungul săptămânii s-au remarcat mai multe companii cu tehnologii care mai de care mai performante. Multe dintre device-uri s-au bucurat de numeroase aprecieri sau premii.

Honor Magic 6 Pro s-a remarcat prin procesorul Snapdragon 8 Gen 3, funcții AI și o baterie cu o capacitate de 5.600 mAh. Laptop-ul Lenovo s-a remarcat prin ecranul transparent, care adesea a fost privit ca un concept futurist. Iar Galaxy Ring de la Samsung este prezentat oficial după teaser-ul de după lansarea Galaxy AI. Și se remarcă prin numeroasele funcții pentru fitness, monitorizarea somnului sau câtorva indicatori care vizează sănătatea.

Cine s-a remarcat ieri la MWC 2024?

Înaintea de ultima zi a MWC au ieșit la rampă câteva tehnologii diferite de telefoane sau laptop-uri.

CyberDog 2 de la Xiaomi are parte și el de prezentarea oficială. Poate face backflip-uri pe skateboard și răspunde la toate comenzile. Este disponibil la prețul de 3.000 de dolari, aproape dublu față de CyberDog 1.

Holobox se remarcă prin proiectarea unei holograme 3D, de dimensiunea persoanei respective, la calitate înaltă. Ideală pentru meeting-uri sau alte conferințe. E nevoie doar de o sursă de alimentare și conexiune la internet.

O altă variantă? Eyecane AR. Care ajută persoanele cu afecțiuni ale retinei să vadă clar. Cum funcționează? O cameră 4K aflată în centrul ochelarilor scanează ce e în jur și transmite informația într-un mic ecran proiectat în interiorul lentilelor Eyecane AR. Și umple petele retinei în timp real.

Prețurile pentru Holobox și Eyecane nu sunt încă disponibile.

Exit mobile version