eCommerce-ul urcă în sezonul de vară, iar numărul de comenzi prin easySales la final de iunie este în creștere cu 10,9%. Trendyol și FashionDays conduc creșterea

La finalul lunii iunie, numărul comenzilor înregistrate prin easySales crește cu aproape 11% față de ianuarie. Cele mai rapide creșteri le înregistrează noii veniți în ecosistemul easySales, Trendyol și FashionDays, care au creșteri spectaculoase în volum, potrivit unui comunicat easySales.

Care e performanța marketplace-urilor și a comercianților?

Trendyol și FashionDays au creșteri uriașe, de peste 1100% și 2300%, în timp ce marketplace-urile consacrate, precum Altex și Decathlon, înregistrează creșteri solide de peste 20% în numărul comenzilor. În schimb, eMag înregistrează o ușoară scădere, de aproximativ 3%, față de începutul anului.

Cresc vânzările pe site-urile proprii?

Nu doar marketplace-urile au rezultate pozitive, ci și vânzările prin site-urile proprii ale comercianților cresc cu peste 23%. Totodată, prin platforma easySales, se emit cu 23% mai multe facturi și se automatizează cu aproape 22% mai multe AWB-uri, semn al unui consum în creștere.

Exit mobile version