Drepturile fundamentale ale omului nu sunt mereu respectate în Metaverse

S-a întrebat cineva dacă drepturile omului sunt valabile și în Metaverse? Drepturile omului au o relație cel puțin complicată cu mediul digital. De ce? Pentru că drepturile noastre fundamentale nu sunt mereu respectate în peisajul digital.

Metaversul, ca mediu descentralizat, are potențialul de a spori anumite drepturi și de a dăuna altora. Îți oferă libertatea de alegere. Poți fi orice dorești, să interacționezi cu oricine și să traversezi lumea virtuală cum nu ai făcut-o niciodată. Dar anonimatul poate genera comportament neadecvat și abuz.

Cum vor arăta drepturile digitale în metaverse? Am discutat subiectul cu Roxana Pistolea, avocat.

“E un subiect foarte discutat în acest moment, dar, în opinia mea, aplicabilitatea drepturilor omului nu ar trebui să depindă de mediul/canalul în care oamenii interacționează. Chiar și în Metaverse, într-un mediu virtual, în spatele fiecărui avatar se află un om. Atunci când vorbim de un om care e implicat într-o interacțiune, automat trebuie să vorbim și despre niște drepturi fundamentale minime de care acesta trebuie să se bucure. Nu contează că interacționăm în viața reală sau în mediul virtual.”, a povestit Roxana Pistolea, avocat.

Exit mobile version