Un nou concept își face loc în serele din Statele Unite. Se numește Hrană Regenerabilă și promite nu numai reducerea deșeurilor și a amprentei de carbon, dar și recolte de 15 ori mai mari decât în cazul serelor convenționale. Compania care dezvoltă conceptul se numește Iron Ox.
“Ca fermieri, oameni de știință și ingineri la Iron Ox, dezvoltăm capacitatea de a ști exact de ce au nevoie plantele, ce nu au nevoie și când. În acest fel putem reduce deșeurile și amprenta de carbon. Putem revoluționa procesul de creștere prin încorporarea de noi tehnologii pentru modelarea recoltelor și putem face agricultura o știință exactă.”, a declarat Paty Romero, șeful departamentului de științe ale plantelor.
“Realitatea este că, în afară de câteva tractoare extravagante, agricultura nu s-a schimbat atât de mult cu adevărat în ultimii 70 de ani.”, a povestit Brandon Alexander, CEO Iron Ox.
Cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră, ca inteligența artificială, robotică sau hidroponică, Iron Ox a construit o seră complet autonomă, în care plantele cresc folosind mai puțină energie și cu până la 95% mai puțină apă. Strategia Iron Ox, de asigurarea securității alimentare, presupune instalarea de astfel de sere în zonele urbane aglomerate unde, nu numai că vor produce hrană, dar vor putea reduce și poluarea.
“Tehnologia noastră merge dincolo de agricultura de interior. Relația pe care o dezvoltăm între datele științifice și știința aplicată ne va permite să încorporăm tehnologii și cunoștințe care să permită practici sustenabile în agricultură.”, a declarat Paty Romero, șeful departamentului de științe ale plantelor.
“Hrana regenerabilă înseamnă regândirea întregului proces de producție de la zero în așa fel încât fiecare intrare, fiecare pas, să fie mai sustenabile și mulțumită avansului tehnologic, ca inteligența artificială și știința plantelor, nu vedem asta într-un orizont de 30 sau 50 de ani, ci în următorii 5, până la 8 ani.
Mulțumită tehnologiilor ca hidroponica sau agricultura de interior putem obține o recoltă de 15 ori mai mare la hectar, comparativ cu agricultura tradițională.”, a mai adăugat Brandon Alexander, CEO Iron Ox.