Sergiu Neguţ, cofondator, FintechOS: Urmează o eră a agenţilor AI: agentul meu personal va negocia cu cel al băncii şi al retailerului pentru a obţine cea mai bună soluţie

Inteligența artificială generativă (GenAI) creează un decalaj mare între sectorul privat și cel public din România, conform ZF.

În timp ce marile companii private, precum bănci și retaileri, avansează rapid spre experiențe digitale integrate, unde agenți AI personali negociază servicii în locul clienților, administrația publică rămâne la un nivel foarte scăzut de digitalizare.

Ce spune Sergiu Neguţ, co-fondator, FintechOS?

„Acum nu mai vorbim de vechile pro­cese digitalizate, ci de crearea unor procese noi, a unor experienţe-client noi, mult mai simple“. El descrie următoarea etapă ca fiind una dominată de interacţiuni între sisteme inteligente: „În loc să te duci la bancă pentru un credit ca să-ţi iei un televizor, apoi la asigurător, acum totul se face cu câteva clicuri la retailer, care are parteneriate cu banca şi asigurătorul. Şi ce zic eu acum e doar o etapă intermediară, pentru că avem deja tehnologia ca toate lucrurile astea să fie seamless.

În viitor, agentul meu personal va negocia cu agentul retailerului, cu cel al băncii şi al asigurătorului pentru a obţine o soluţie care să ne satisfacă pe toţi, fără să ne pierdem timpul. E un decalaj uriaş în ce înseamnă digitalizarea serviciilor publice şi un decalaj şi mai mare de eficienţă. Procesul administrativ în ţara asta este supradimensionat şi insuficient digitalizat. De aceea n-avem nici absorbţie de fonduri europene la nivelul la care am putea avea. De aceea, dacă vrei să-ţi construieşti o casă, durează mai mult autorizaţiile decât construcţia. Toate lucrurile astea pot fi rezolvate cu tehnologie“, spune el.

Exit mobile version