Câștiguri mari pentru laboratoarele medicale acreditate pentru testare PCR. Afacerile au crescut spectaculos în pandemie

Laboratoarele medicale private care au intrat pe lista autorităţilor ca unităţi acre­ditate pentru a testa prin metoda PCR infecţia cu noul coronavirus şi-au crescut semnificativ afacerile în 2020 faţă de anul anterior.

Astfel, din calculele ZF pe baza informaţiilor financiare a zece laboratoare acreditate, unele laboratoare au trecut de la afaceri de câteva zeci de mii de lei, la milioane de lei.

Câteva laboratoare medicale au trecut de la zero la câteva milioane de lei în 2020. Doar câteva laboratoare private au intrat pe lista iniţială a Ministerului Sănătăţii de laboratoare acreditate pentru testarea PCR în cazul diagnosticării COVID-19.

Din februarie 2020 până în prezent s-au făcut 8,5 mil. de teste PCR. La un cost mediu de 300 lei, testarea PCR în România a costat 2,5 mld. lei până acum.

În plus, anul trecut testarea PCR a fost singura modalitate prin care s-a putut călători în anumite ţări, printre care Grecia, Austria, destinaţii preferate de români pentru turism.

Exit mobile version