Se discută tot mai mult despre impactul inteligenței artificiale în trading. Vor înlocui roboții traderii? Ce spune Alex Hobincu, trader, într-o discuție cu Rareș Gabriel, Keep Cool & Trade On:  It’s already happening, it’s there

Tranzacționarea algoritmică nu mai este viitorul, ci este prezentul, spune Alex Hobincu, la Keep Cool & Trade On.

Piața s-a schimbat radical, iar roboții care folosesc inteligența artificială iau decizii mai rapide și mai eficiente decât oamenii. Cu un procent estimat de 70-80% din tranzacții realizate algoritmic, traderii manuali se află într-un dezavantaj clar.

Ce spune Alex Hobincu, la Keep Cool & Trade On?

„Îți spun foarte sincer, it’s already happening, it’s there. Tranzacționarea algoritmică înainte mergea pe niște factori destul de simpliști și anume niște indicatori.

Știm prea bine că indicatorii au o latență destul de mare. Și odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale, există multe tone de date care sunt colectate zilnic și în care roboții încep să ia decizii mai bune decât oamenii și mai rapide. Asta clar”, spune el.

„În momentul de față există undeva la 70, chiar 80% aș spune eu, tranzacționare algoritmică. Adică este acolo. Noi oamenii care tranzacționăm manual, trebuie să recunosc că suntem într-un desăvârșit dezavantaj”, adaugă el.

„Și asta încercăm și noi să replicăm în momentul de față cu proiectele pe care le avem în România. Nu avem parte de tehnologia pe care o au sutele de milioane de dolari investite în fonduri de investiție, dar așa cu ce avem noi încercăm să replicăm treaba asta. Avem un oarecare succes, avem roboți de tranzacționare care se adaptează singuri la condițiile pieței, ceea ce este interesant, dar consider că pentru noi, pentru mine cel puțin, mai este foarte mult de muncă și de învățat.

Încă n-am ajuns la un rezultat la care să fiu mulțumit”, conchide Alex Hobincu.

Exit mobile version