Până la Dumnezeu, te mănâncă chatul. Marius Iordache, cofondator Bible Chat: Ne dorim o expansiune la nivel mondial. 90% din audiența noastră este în SUA. Am vrea ca SUA să reprezinte doar 30% până la sfârșitul anului

Bible Chat, startup-ul românesc cu cea mai rapidă creştere din Europa, ridică o finanţare de 14 mil. de dolari. Ce spune Marius Iordache, cofondator Bible Chat, despre cum au reușit să atragă investitori și care sunt perspectivele pentru viitor.

Cum au reușit fondatorii să atragă investitori?

Prima rundă de investiție am avut-o în 2019 de la Early Games și atunci ne-a ajutat foarte mult faptul că aveam un istoric de succes în spate, eu cu Laurențiu, având în trecut Timmy Studios, împreună cu Matei și, practic, veneam cu un background destul de puternic și am prezentat încredere față investitorilor, chiar dacă, atunci, suma a fost una relativ mică.

Iar, de atunci, am tot crescut afacerea și, în ultimul an, pentru că a mers foarte bine, toată lumea a vrut să investească.”, spune Iordache.

Care sunt perspectivele de viitor pentru aplicație?

Ne dorim o expansiune la nivel mondial. 90% din audiența noastră este în SUA. Am vrea ca SUA să reprezinte doar 30% până la sfârșitul anului.

Vrem să creștem, ca și cifre, de cel puțin 5 ori, și să ajungem undeva la 10 milioane de utilizatori activi lunar până la sfârșitul anului.”, afirmă Iordache.

Exit mobile version