Business-ul din România începe un capitol ambițios, bazat pe lecțiile învățate în criza economică din 2008-2009. Impetum Group lansează Agista, primul fond de investiții din țara noastră care dezvoltă companiile locale prin piața de capital.
Agista are deja o capitalizare de 25 milioane de euro. În următorii doi ani, 20 de companii locale vor primi investiții, din cele 150 care vor fi analizate. Este un pas uriaș către atragerea de investitori pentru IMM-urile din România, în condițiile în care incertitudinea economică crește, iar 60% dintre manageri cunosc puțin sau foarte puțin activitatea Bursei de Valori București.
Ce impact are noul fond de investiții în business-ul din țara noastră, am discutat cu Andrei Cionca, CEO și co-fondator al Impetum Group.
“Din punctul nostru de vedere, Agista ar trebui să îndeplinească două funcții principale. În primul rând am observat că cele 27 de companii care au venit anul trecut pe bursă ne-au învățat foarte multe lecții. Am avut și exemple extrem de pozitive, aprecieri de până la 14 ori a valorii companiilor respective între data plasamentului privat și valoarea lor de azi pe bursă. Am avut, în schimb, și deprecieri de 59% între valoarea pe care investitorii au considerat-o la momentul plasamentului și momentul de astăzi din bursă.
Așadar, piața în care operează aceste companii, piața aero în special, este o piață extrem de volatilă astăzi și noi considerăm că este nevoie în primul rând de lichiditate și în primul rând de un fond de investiții care, acționând instituțional, să poată să reducă această volatilitate în piețe.
În al doilea rând am observat că, deși anul trecut a fost o anumită efervescență și vă aduceți aminte vara anului trecut în care avem plasamente private pe Bursa de la București, în special pe piața aero, care erau suprasubscrise de foarte multe ori, de 7 ori, de 15 ori și așa mai departe. Și am văzut, spre finalul anului și la începutul acestui an, faptul că nivelul plasamentului privat a listărilor s-a rărit, tocmai datorită incertitudinii care există în piață și datorită faptului că investitorii de retail nu sunt atrași de această incertitudine.
Și atunci noi credem că, punând acești jucători instituționali, care vor fi un investitor-ancoră în companiile care vor să se listeze, antreprenorii și, implicit, companiile vor avea un grad mai mare de succes.”, a declarat Andrei Cionca, CEO și co-fondator al Impetum Group.