Platforma de investiții din Cluj, Tradesilvania lansează primul certificat dedicat minerilor de cripto din lume. Scopul? Validarea activității de minare și a sursei fondurilor utilizate. Certificatul poate fi folosit ca document justificativ atât pentru instituții financiare, cât și deducere de TVA în cazul persoanelor juridice.
Pentru anul acesta, compania estimează că va emite între 500 și 1.000 de certificate, inițial la nivel local unde în momentul de față avem aproximativ 10.000 de mineri, atât persoane fizice cât și companii.
Am discutat subiectul cu Marian Rusu, Chief Operation Officer la Tradesilvania.
“Având în vedere proaspăta reușită a evoluției MiCA în Parlamentul European, sigur că ea era inițial legată de activitatea de minare de tip PoW, e foarte important să menționăm că acest ban pentru minarea de tip PoW a fost exclus din regulamentul MiCA și asta aduce o serie de beneficii în zona Europei. Sigur că MiCA avea doar aici amprentă. Însă este și de menționat în același timp că a rămas acest PoW în discuție pentru taxonomia pentru activități sustenabile. Asta înseamnă că, pe viitor, este posibil să vedem din partea Parlamentului European propuneri care să taxeze suplimentar această activitate.
Momentan, având în vedere că MiCA este blocat de 2 ani în acest moment, renunțarea la PoW în cadrul acestui regulament pune pe linie dreaptă tot ce înseamnă o reglementare la nivel european pe zona de cripto în general.”, a declarat Marian Rusu, Chief Operation Officer la Tradesilvania.