- Bitcoin se află la pragul de 34.700 de dolari pe unitate
- Dominanța Bitcoin scade cu 2% în ultimele 2 săptămâni
- 75 din altcoin-urilor din top 100 urcă mai mult decât BTC în 7 zile
Piața cripto performeaza. Și dinamica din piața cripto pare că se schimbă.
Bitcoin rămâne stabil în jurul pragului de 35.000 de dolari și e aproape de vârful atins în 2023. Iar dominanța BTC scade cu 2% în ultimele 2 săptămâni.
Ce înseamnă asta? Că banii se mută, din Bitcoin în alte active cripto.
Practic, în ultimele 2 săptămâni, 2% din capitalizarea Bitcoin s-a mutat în alte criptomonede.
De asta și multe altcoin-uri urcă și dau impresia unui început de altcoin season.
Ce este altcoin season?
Un altcoin season este o perioadă de timp în care majoritatea altcoin-urilor, dacă nu toate, urcă agresiv și rapid. Iar asta s-a întâmplat în fiecare ciclu din piața cripto.
Cum merg de obicei ciclurile din piața cripto? Bitcoin crește, la fel și dominanța. După care crește Ethereum, așa numita locomotivă a altcoin-urilor. Iar după urcă monedele cu capitalizare mai mare. Urmate și de celelalte.
Până acum, bifăm creșterea Bitcoin și urcarea pe dominanța BTC. Putem spune că bifăm și urcarea pe Ethereum. Dar e prea devreme. La fel, sunt și câteva altcoin-uri mari care performeaza (BNB +22%, XRP +44%, Solana +94%, Cardano +43%, Dogecoin +29%, Chainlink +82%, Polygon +42%, Polkadot +37%, Litecoin +22%, MultiversX + 88% (creșterea este de la cel mai mic nivel atins în octombrie 2023)).
Care e dinamica din piață pentru ca altcoin-urile să performeze?
Sunt 3 cazuri în care altcoin-urile cresc agresiv și rapid:
Cazul 1: Prețul Bitcoin crește, iar dominanța BTC rămâne stabilă.
Cazul 2: Prețul Bitcoin urcă, iar dominanța BTC scade.
Cazul 3: Prețul Bitcoin rămâne stabil, iar dominanța BTC scade.
De obicei, cele mai mari creșteri pe altcoin-uri se întâmplă când prețul Bitcoin urcă, iar dominanța BTC scade (cazul 2).