- Corelarea dintre aur și BTC este la cel mai ridicat nivel din istorie
- Prețul BTC se învârte în jurul pragului de 20.200 $ pe unitate
- Indicele fricii și al lăcomiei este la 25 din 100
Piața cripto începe ziua pe verde. Capitalizarea sectorului crește cu 1,2% în ultimele 24 de ore și ajunge la 1.010 miliarde de dolari. Bitcoin își găsește echilibrul în jurul pragului de 20.300$, iar în ultima săptămână înregistrează o creștere de 4,5 procente. Asta în comparație cu Ethereum, a doua cea mai mare criptomonedă după capitalizare, care crește cu doar 2,5% în 7 zile până la 1.370$.
Printre cele mai performante criptomonede ale săptămânii se numără XRP, care înregistrează o creștere de 14,5 procente în 7 zile, după ce mai multe zvonuri spun că ar ieși în câștig din procesul cu SEC.
Sentimentul din piață urcă de la frică extremă la frică. Indicele care măsoară acest lucru ajunge la 26 din 100.
Am discutat subiectul cu Ștefan Stoean, cripto influencer.
“În principiu, când ești la un nivel de rezistență, ca investitor stai cu sufletul la gură că străpunge și gata, ne revenim. Ceea ce am observat ieri și nu a fost chiar atât de încântător a fost că am străpuns linia de trend care pornește din ATH. Acesta este un lucru foarte-foarte pozitiv din mai multe puncte de vedere. Dar ieri, când au încercat trecerea peste rezistență, cumpărătorii nu au avut suficientă putere, ceea ce a produs o străpungere falsă. Iarăși un moment în care se vede o ezitare.”, a declarat Ștefan Stoean, cripto influencer.