Bybit pierde 1,5 mld. dolari în cel mai mare hack din industria cripto. Ce spune Marius Stanciu, partener BSA, pentru Aleph Business: Cred că și investitorii sunt mai maturi, adică nu sunt atât de impulsivi ca acum 3-4 ani când orice hack era semnalul sfârșitului pieței crypto

Bybit suferă cel mai mare atac din industria cripto, cu pierderi de aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Hack-ul, atribuit renumitului grup de hackeri din Coreea de Nord, Lazarus, vizează rezervele platformei și sustrage în special aproximativ 70% din totalul de Ethereum pe care exchange-ul le deține.

Totuși, răspunsul prompt și comunicarea activă din partea Bybit se reflectă în prezența constantă a CEO-ului pe X și contribuie la revenirea rapidă a pieței la valorile de dinainte de atac.

Ce spune Marius Stanciu, partener BSA, pentru Aleph Business?

Cum să nu riști să fii hackuit, ce măsuri de precauție există?

„Dacă aveam așa răspuns, 100%, acum eram deja miliardar, probabil îl depășeam pe Dineș (n. r. Daniel Dineș, CEO, UiPath). Nu știe nimeni, de fapt, care este sau nu există, cred, o soluție unică. Din experiența noastră, ce recomandăm mereu clienților este să folosească acele port-wallets, portofele hardware, cu care au o cheie offline pentru a-ți ține activele de lungă durată”, spune el.

„Evident, și aici înseamnă să ai grijă să nu uiți unde ți-ai pus cheia privată, pentru că știm cu toții cazul tipului din Marea Britanie, care avea un portofel hardware cu foarte multe mii de bitcoini, pe care… și-a aruncat acea crătiuță la gunoi și-o caută de vreo trei ani, deci nici așa nu este bine, dar, principal cam asta este logica.

De asemenea, recomandăm să fie folosiți, sau folosite aplicații ce conțin two factors authentication, pentru a te asigura că, dacă cineva totuși sparge contul, ai un token sau ai o măsură suplimentară de securitate care nu va permite hackerilor să acceseze contul tău”, adaugă el.

Ce măsuri recomandă Marius Stanciu?

„Iar apoi, evident, urmează o serie de măsuri absolut de bun simț. Nu știu, este indicat, de exemplu, să nu folosim Wi-Fi-uri publice, să avem grijă, nu știu, ce aplicații downloadăm la aplicații descentralizate care sunt foarte la modă în crypto, să fim atenți, permisiunile pe care le dăm și să le verificăm constant.

Cred că sfatul pe care îl putem da este acela de bun simț, și anume, să ne asigurăm constant că nu instalăm aplicații pe care nu le cunoaștem și că ne uităm constant la ce dăm accept atunci când apare un update sau ceva similar”, continuă Stanciu.

Care este răspunsul CEO-ului Bybit?

„Cred că unul dintre motivele pentru care piața a recuperat atât de rapid este răspunsul CEO-ului ByBit, care imediat a venit și a spus că toate fondurile sunt garantate unul la unul, așa ceva acum 1-2 ani nu se întâmpla, adică, cumva investitorii erau ținuți, așa, într-o zonă gri, mult mai mult timp”, adaugă el.

Care este influența liderilor din industrie?

„Cred că și investitorii sunt mai maturi, adică nu sunt atât de impulsivi ca acum 3-4 ani când orice hack era, așa, semnalul sfârșitului pieței crypto. Nu ar trebui să uităm nici pozițiile liderilor din domeniu. Mark Cuban a ieșit la, cred că o oră după ce a avut loc hack-ul, și a spus ok, este un hack foarte mare, dar astăzi nu înseamnă nimic pentru piața crypto, iar Binance, cred că a transferat, dacă nu mă înșel, 200 de milioane de euro cu contravaloare în cryptoactivă către ByBit, tocmai pentru a da această încredere pieței că toate celelalte exchange-uri sunt alături de Bybit și că nu va fi nimic în piață”, spune el.

„Iar, nu în ultimul rând, ar trebui să avem în vedere faptul că, oricum, măsurile de securitate care se impun acum de către exchange-uri dau, cumva, siguranță pieței. Adică, dacă unul dintre exchange-uri este hack-uit, cum a fost acum, de către Lazar, nu înseamnă, automat, că și celelalte exchange-uri au o vulnerabilitate, iar MiCA, regulamentul european pe cryptoactivă, cumva, are fix rolul ăsta de a asigura investitorii că acele dețineri ale lor sunt safe”, conchide Stanciu.

Exit mobile version