- BVB deschide ședința de tranzacționare de astăzi pe plus
- În 15 octombrie începe sezonul raportărilor financiare
Swiss Capital, BCR şi BT CP, cei mai activi brokeri de la Bursa de la Bucureşti în primele nouă luni din 2022: intermedieri de 11,7 mld. lei, adică 55,7% din total. Spre comparaţie, în primele nouă luni din 2021 cei mai activi trei brokeri aveau 47,1% din piaţă (8,1 mld. lei).
Astfel, Swiss Capital a intermediat în perioada ianuarie-septembrie 2022 tranzacţii de 5,81 de miliarde de lei, însemnând 27,59% din totalul intermedierilor. BCR a avut intermedieri de 3,43 de miliarde de lei, adică 16,28% din total, iar BT CP a completat podiumul cu tranzacţii intermdiate de 2,49 de miliarde de lei, respectiv 11,81% din total.
Bursa de Valori București deschide ședința de astăzi pe plus. La ora 11:30 indicele principal BET se deprecia cu 0,27%.
Trecem la bursele americane. Dow Jones scade cu 0,1%, Nasdaq cu 0,09% și S&P 500 cu 0,33%.
Am discutat subiectul cu Cristian Istrătescu, consultant în investiții.
“Să nu uităm, totuși, că nu numai în România, ci peste tot pe piața din US sau în țările mari încă se stă pe foarte mult cash. Acum să vedem unde se va duce zona aceasta de cash pentru că de aici vine și numărul de intermedieri – din faptul că sunt încă o grămadă de bani tipăriți, bani care trebuie să se ducă către ceva.”, a povestit Cristian Istrătescu, consultant în investiții.