Acţiunile producătorului de plăci video şi semiconductori Nvidia (simbol bursier NVDA) au crescut cu 15% în ultimele cinci şedinţe de tranzacţionare, compania având în prezent o capitalizare de 766 mld. dolari pe fondul unor declaraţii încurajatoare lansate de CEO-ul Jansen Huang.
Recent, gigantul american ajunsese pentru scurt timp la o valoare de piaţă de 800 de miliarde de dolari. În ultima lună, acţiunile NVDA s-au apreciat cu circa 48%, ceea ce face din Nvidia cel mai bun performer inclus în indicele pentru semiconductori ai Bursei din Philadelphia.
Nvidia este pe plus cu 135% de la începutul anului, faţă de 36% pentru indicele de referinţă al industriei din SUA, conform Yahoo Finance. Firmele de brokeraj Wells Fargo Securities şi Rosenblatt Securities şi-au actualizat în creştere ratingurile privind acţiunile NVDA, iar compania a devenit al şaptelea cel mai mare membru al indicelui S&P 500 şi a opta cea mai valoroasă societate la nivel mondial. Înfiinţată în 1993 în California, Nvidia a depăşit astfel companii cu o istorie de peste un secol, precum Berkshire Hathaway, Johnson & Johnson şi Nestlé.
Mai mult, Nvidia este de circa două ori mai mare decât valoarea de piaţă cumulată a rivalilor Intel şi Qualcomm. O parte din raliul înregistrat recent de Nvidia poate fi atribuit companiei Meta, cunoscută anterior drept Facebook, care a anunţat luna trecută o nouă strategie corporativă axată pe metaverse, un mediu digital accesat prin echipamente VR ce se bazează pe procesoare de ultimă generaţie. Meta investeşte miliarde de dolari în proiect, iar Nvidia va fi, cel mai probabil, unul dintre beneficiari. Potrivit datelor agregate de Bloomberg, preţul unei acţiuni Nvidia este cu 20% peste targetul oferit, în medie, de analişti. Compania va publica săptămâna viitoare rezultatele financiare aferente T3/2021.