Circa 71.000 de investitori tranzacţionează la bursa de la Bucureşti la iunie 2021, în creştere cu 23% faţă de aceeaşi lună din 2020, evoluţie susţinută în principal de numărul ridicat de companii listate, dar şi de randamentele substanţiale în contextul revenirii burselor, relatează ZF.
Potrivit statisticilor Fondului de Compensare a Investitorilor, circa 5.000 de investitori au intrat la tranzacţionare în primele şase luni din 2021.
„Am ales bursa deoarece, comparativ cu imobiliarele, lucrurile sunt mult mai simple şi mai rapide, durează o zi să îţi deschizi un cont de tranzacţionare, iar suma iniţială nu trebuie să fie foarte mare. Am ales Bursa de la Bucureşti şi nu pieţele externe datorită randamentelor mari, dar şi deoarece mi se pare că, pentru un începător, riscul este mai mic atunci când cunoaşte contextul local, legislaţia şi regimul fiscal, poate interacţiona cu companiile în care investeşte“, spune Emilia Bocăneţ, 26 de ani, investitor de anul acesta la bursă prin intermediul Tradeville.
Pe fondul celei mai dinamice perioade din istoria posdecembristă a bursei româneşti, prin prisma numărului de companii intrate la tranzacţionare, dar şi în contextul unor randamente semnificative, numărul de investitori a ajuns în iunie 2021 la maximul ultimilor cinci ani.
„Banii trebuie puşi la muncă. Iar singurul mod în care putem face asta este prin investiţia pe piaţa de capital. Desigur, trebuie să fim atenţi la riscuri şi să nu investim niciodată în acţiuni mai mult decât putem pierde“, spune A.G, absolvent al Politehnicii care a „descoperit“ bursa odată cu listarea SafeTech la începutul anului.
De la începutul anului 2021 şi până la final de iulie, la Bucureşti s-au listat 17 emisiuni de obligaţiuni corporative şi două emisiuni de titluri de stat, cu o valoare cumulată de 1,07 mld. euro. Pe de altă parte, 16 companii au început tranzacţionarea cu acţiuni în urma unor oferte prin care au atras 137 mil. euro.
Aceste companii au o capitalizare de circa 1 mld. euro. „Se continuă tendinţa de creştere a conturilor începută anul trecut. Aceasta a fost determinată atât de creşterea indicilor bursieri, cât şi de mărirea numărului de listări de noi societăţi“, spune Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la Estinvest.
Pe de altă parte, prin prisma indicelui principal BET, cel care reflectă dinamica celor mai tranzacţionate 17 acţiuni, bursa românească a urcat în primele şapte luni cu aproximativ 21%. Cu tot cu dividende, investitorii au un randament de 25%.