Liviu Popescu, jurnalist, Ziarul Financiar: Dacă ne uităm la ședința de vineri, putem spune că este începutul unui trend pozitiv

BET crește cu 4% în debutul ședinței de astăzi. Toți indicii sunt pe plus, de la +2,7% pentru BET-FI, la +4% pentru indicele de referință. Iar toți cei 20 de emitenți din BET sunt pe verde astăzi: +3% pentru Hidroelectrica, Electrica sau Premier Energy, +4% pentru OMV Petrom, BRD, Nuclearelectrica sau FP, +5% pentru Transelectrica, Purcari, Antibiotice Iași, Sphera sau Banca Transilvania și o urcare de aproape 8 procente pentru TTS.

Ce spune Liviu Popescu, jurnalist, ZF?

„Avem, în sfârșit, un deznodământ. Timp de șase luni Bursa de Valori București a fost captivă declarațiilor politice, nu? Știm cât de mult au influențat declarațiile politice, prețurile acțiunilor. Dacă ne uităm la ședința de vineri, pentru că de acolo a început, practic, de vineri a început acest raliu și iată continuă și luni, putem spune că este începutul unui trend pozitiv, luând în considerare și faptul că bursa locală a rămas în spatele burselor regionale, în ceea ce privește dinamica de la începutul anului.

În pofida faptului că am avut rezultate financiare în teme mixte, am putea spune, au fost companii care au raportat scăderea profitabilității, dar ca o linie de final pentru raportări, nu au fost atât de multe companii pe pierdere, cum am avut în anul trecut. Deci, cu alte cuvinte, avem astăzi euforie, în mod clar știm de cine este adusă această euforie, un nivel ridicat de optimism în piață și care se reflectă nu doar la Bursa de Valori, ci și pe costurile de finanțare și pe curs.

Cred că era nevoie să se termine o dată cu alegerile, pentru că în ultimele luni doar la asta ne-am uitat, inclusiv noi, investitorii, sau cei cu care discutam, întrebau despre alegeri, întrebau despre perspective, iar atunci când mergeam și puneam întrebările brokerilor, unii ridicau din nume, păi stai, ce perspectiva, hai să vedem întâi rezultatul alegerilor.

Tocmai acest scenariu al virării României către euroscepticism a fost cel care i-a ținut de o parte, i-a ținut pe investitori pe bancă, până a afla un rezultat. Deci aici ar fi principala, hai să zicem, situație, ceea care i-a ținut pe investitori pe bancă.

Acum ne uităm către T2, către rezultate, care din ce vorbim cu analiștii și cu brokerii s-ar putea să fie unde de sub așteptări, pentru că știm prea bine că T2 a fost un trimestru destul de slab pentru economie, și să vedem raportările pentru perioada următoare, luând în calcul evident și faptul că intrăm în vară, în sezonul dividendelor, conturile investitorilor vor fi alimentate, să vedem unde merg acei bani”, spune el.

Exit mobile version