Cea mai așteptată listare de la Bursa de la București ar putea consolida piața de capital din România și ar putea atrage investitori de calibru. Cu o evaluare de 50 de miliarde de lei, Hidroelectrica s-ar poziționa pe primul loc în topul celor mai mari companii listate la BVB.
Este, totodată, și una dintre cele mai mari companii producătoare de energie regenerabilă din Europa, ceea ce o face mai atractivă din punct de vedere investițional. Listarea Hidroelectrica este o șansă unică pentru Bursa de la București de a intra în atenția marilor investitori, scrie ZF.
Am discutat subiectul cu Cristian Hostiuc, director editorial ZF.
“Și la nivel european ar fi o chestie extraordinară, dar pentru România ar fi ceva unic. Adică să vină la Bursă Hidroelectrica acum, în aceste momente, în care toată lumea vorbește de energia verde, și la o evaluare de 10 miliarde de euro, plus-minus un miliard, va pune Bursa de la București pe radarul marilor investitori. Singurul punct este că numai Fondul Proprietatea vinde acțiuni, că statul nu vinde acțiuni în această ofertă, dar deschide calea ca, la un moment dat, statul va vinde și el un pachet de acțiuni, ceea ce va face Hidroelectrica și mai căutată.”, a declarat Cristian Hostiuc, director editorial la Ziarul Financiar.