- Inflația CPI din SUA în noiembrie scade la 2,7%, estimarea e 3,1%
- S&500 crește cu 0,79% în ultima ședință și e la 2% de noi maxime
- Banca Japoniei crește dobânda-cheie cu 0,25%, până la 0,75%
Inflația din SUA din noiembrie surprinde piețele. Datele arată o răcire mai rapidă a inflației decât anticipa piața. CPI ajunge la 2,7%, față de estimarea de 3,1%. Core CPI scade la 2,6%, față de estimarea pieței de 3 procente, dar datele vin în condițiile în care nu există date pentru majoritatea componentelor inflației. Indicii din SUA cresc după publicarea datelor. S AND P 500 e la 2 procente de noi maxime istorice. Astăzi, Banca Japoniei majorează dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, până la 0,75%, cel mai ridicat nivel din ultimele trei decenii. Ce înseamnă toate datele pentru investitori și pentru portofoliul tău?
CPI scade la 2,7% și Core CPI la 2,6%, dar raportul vine cu date lipsă după shutdown. Cât de credibile sunt aceste cifre și ce citește piața din decizia Fed în acest context? Ce spune Laurențiu Vană, investitor, pentru Aleph Business?
El spune că cifrele „arată bine pe hârtie”, dar trebuie privite „cu maximă reținere”, pentru că închiderea Guvernului afectează raportarea și apare riscul de „garbage in, garbage out”. El spune că vede trei planuri: credibilitatea datelor, apoi „dilema mandatului dublu” la Fed, și, în final, ruptura dintre cifre și realitatea resimțită de oameni. Vană spune că tăierea de dobândă cu 0,25, în condiții de incertitudine a datelor, sugerează că Fed se teme „mai mult de o recesiune decât de inflație” și că șomajul de 4,6% pune presiune în mandatul de ocupare. El mai punctează și achizițiile de T-bills de 40 de miliarde de dolari lunar, pe care le descrie ca un „quantitative easing mai light”, cu riscul să se prelungească, dacă problema de lichiditate nu rămâne tranzitorie. În același timp, el spune că, deși inflația încetinește ca ritm, „nu vorbim de deflație”, iar prețurile rămân la niveluri ridicate după anii de inflație cumulată, ceea ce se vede „în buzunarul oamenilor”, inclusiv în consumul de sărbători.
S&P 500 urcă și e la 2% de maxime, dar pare că reacția la parteneriatele cu OpenAI nu mai e automat pozitivă. Fug investitorii de companiile care anunță acorduri cu OpenAI și de ce?
Laurențiu Vană spune că entuziasmul „orb” legat de orice parteneriat cu OpenAI începe să dispară și este înlocuit de o analiză mai critică, pe cifre, pe profitabilitate și pe dovada executării. El spune că investitorii simt teamă legată de „finanțarea circulară” despre care ați vorbit și voi, iar piața începe să penalizeze „promisiunile” fără rezultate. Vană dă exemplul Oracle și spune că raportările recente „nu au fost bune” și că, dincolo de headline-uri, piața începe să se uite la calitatea profitabilității, nu la narațiune. El spune că investitorii caută companii care „au banii”, generează profit net mare și nu depind de parteneriate interdependente, și menționează nume precum Google și Apple, iar despre Amazon spune că rămâne bine poziționată, chiar dacă reacția de scurt termen nu confirmă narativul. Vană mai adaugă și ideea că, inclusiv din zona DeepMind, apare mesajul că există o bulă în tehnologie „la startup-uri”, iar OpenAI este percepută în continuare în această zonă, ceea ce împinge piața spre „dovezi concrete, clare”, nu spre scheme și hype.
Banca Japoniei urcă dobânda la 0,75%, cel mai ridicat nivel din ultimele trei decenii. Ce înseamnă asta pentru economia globală, lichiditate și piețe, dacă se destramă carry trade-ul?
Laurențiu Vană spune că apare o contradicție politică greu de împăcat: inflație mică și costuri de împrumut scăzute, pentru că, „pentru a reduce inflația trebuie întărită moneda”, iar asta cere dobânzi mai mari, ceea ce ridică automat costurile de finanțare. El punctează tensiunea dintre prim-ministrul Sanae Takaichi și guvernatorul Kazuo Ueda și spune că, dacă ciclul continuă spre 1% în 2026, consecința majoră la nivel global este „destrămarea carry trade-ului” în yeni. Vană explică: bani împrumutați ieftin din Japonia sunt plasați în active cu randamente mai mari în afară, iar când dobânda urcă, arbitrajul devine mai puțin profitabil și investitorii pot fi forțați să vândă active externe pentru a rambursa împrumuturile în yeni. El spune că asta poate însemna scădere de lichiditate globală și outflow-uri de capital. În plus, el atrage atenția că Japonia este un mare deținător de obligațiuni americane și că o parte din fluxuri se pot reorienta dinspre U.S. Treasuries către randamentele interne din Japonia, ceea ce poate amplifica efectele și în piețele globale.