Investitorii se tem de o posibilă recesiune și nu mai cumpără

Cum va arăta economia românească în 2023? Semnalele de pe Bursa de la București ne spun că nu prea bine. Investitorii se tem de o posibilă recesiune, iar rezultatele financiare impresionante, în special în domeniul energetic, nu i-au impulsionat să cumpere. Prețul acțiunilor este în scădere, iar BVB este pe minus 8% din 20 august încoace.

2023 va fi un an al salariilor înghețate, chiar al concedierilor, și cu siguranță al inflației, scrie ZF. Chiar dacă unele dintre cele mai mari 20 de companii listate la BVB și-au dublat cifra de afaceri și profiturile în S1/2022, volatilitatea crescută și știrile negative au trimis prețurile acțiunilor în teritoriu descendent.

Cu ce ochi privesc investitorii spre 2023? Am discutat subiectul cu Mircea Iliescu, fondator BVBescu.ro.

“Deocamdată, la cum arată piața, poate să fie mai degrabă o expectativă. Investitorii mai degrabă se uită să vadă care sunt semnalele economice și cum vor arăta în continuare rezultatele financiare ale companiilor. Probabil nu vom vedea cumpărători în piață mai devreme de momentul în care o parte din problemele actuale se vor rezolva.”, a declarat Mircea Iliescu, fondator BVBescu.ro.

Exit mobile version