- Bursă: Cele mai mari pieţe de obligaţiuni din lume sunt afectate de vânzări agresive.
- Randamentul titlurilor de stat americane, la 5% pentru prima oară din 2007.
- În Germania, unde la început de 2022 randamentele pe 10 ani erau negative acum sunt la 3%.
O vânzare agresivă pe pieţele mondiale de obligaţiuni guvernamentale a dus miercuri randamentul titlurilor de stat americane pe 30 de ani la 5% pentru prima dată din 2007, iar costurile de împrumut pe 10 ani ale Germaniei la 3%, mişcări care ar putea accelera o încetinire a economiei mondiale, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.
Sentimentul din ce în ce mai puternic că ratele dobânzilor din marile economii vor rămâne mai mult timp la un nivel mai ridicat pentru a diminua inflaţia, datele economice din SUA – cea mai mare economie din lume – din ce în ce mai rezistente şi o reducere bruscă a poziţiilor traderilor pentru o revenire a obligaţiunilor au lovit puternic pieţele.
Randamentele pe 30 de ani din SUA au atins miercuri nivelul psihologic de 5% pentru prima dată de la criza financiară globală, iar randamentul Bund pe 10 ani din Germania a atins 3%, o nouă bornă într-o piaţă în care randamentele au fost negative la începutul anului 2022.
Titlurile de stat americane au fost supuse unor presiuni puternice în ultimele săptămâni, deoarece datele economice mai bune decât se aşteptau în ultima vreme i-au încurajat pe oficialii Fed să continue retorica lor de tip hawkish, insistând că este posibil ca ratele dobânzilor să fie nevoite să crească din nou şi să rămână la niveluri ridicate pentru mai mult timp decât sperau investitorii până de curând. Datele privind locurile de muncă vacante publicate marţi au exacerbat aceste temeri.
Costurile împrumuturilor guvernamentale influenţează totul
Costurile împrumuturilor guvernamentale influenţează totul, de la ratele creditelor ipotecare pentru proprietarii de locuinţe până la ratele împrumuturilor pentru companii, iar viteza de retragere a obligaţiunilor a stârnit îngrijorare pe pieţele de acţiuni, determinând în acelaşi timp creşterea dolarului, care este un refugiu sigur, ceea ce, la rândul său, a cauzat probleme pentru alte monede, cum ar fi yenul japonez.
Analiştii care acoperă instrumentele cu venit fix se aşteaptă în continuare la scăderea randamentelor şi la creşterea preţului acestora, pe măsură ce economia globală slăbeşte. Însă ei adaugă că tendinţa este de slăbire în continuare a preţurilor, mai ales că investitorii care au păstrat pariurile pentru o revenire aruncă prosopul.
O nouă creştere a costurilor de împrumut este, de asemenea, o bătaie de cap pentru băncile centrale, deoarece acestea pun în balanţă necesitatea de a menţine ratele ridicate pentru a limita inflaţia şi deteriorarea perspectivelor economice.