Ce trebuie urmărit pe piețe săptămâna aceasta? Randamentul obligațiunilor de 10 ani în SUA e iar peste 4%

Săptămâna trecută s-a încheiat într-o notă pozitivă, cu două evoluții cheie care au atenuat îngrijorările cu privire la economie, scrie Yahoo News.

Nvidia e singurul magnific care închide ședința pe plus, cu o urcare de 2 procente.

Și trece peste Microsoft la capitalizare. Rămâne doar în spatele Apple.

Summit A.I. de trei zile al Nvidia

Summit-ul A.I. a început. Doar workshop-uri în prima zi.

Însă azi începe conferința propriu-zisă, iar primul cuvânt îl are Bob Pette, vice-președinte la Nvidia.

Focusul e pe îmbunătățirea securității cibernetice, a roboticii și a asistenței medicale prin intermediul A.I.

Practic, impactul inteligenței artificiale în lumea reală.

Musk prezintă în sfârșit robotaxi-ul

Elon Musk, CEO-ul Tesla, prezintă în sfârșit mult așteptatul Robotaxi joi, la Warner Bros. Studios din Los Angeles, California. Numit „We, Robot”, evenimentul arată prima privire asupra prototipului și a platformei de rezervare pentru proprietari și pasageri. De asemenea, va fi prezentată o actualizare a tehnologiei Full Self-Driving a companiei, care alimentează robotaxi-ul, împreună cu un calendar de producție și data lansării serviciului.

Numărul de job-uri adăugate în SUA e cu 107.000 peste forecast

Obligațiunile scad ca și cum pivotarea FED a luat sfârșit.

Curba de randament dintre obligațiunilor de 10 și 2 ani e aproape să devină iar negativă.

Ultima dată când s-a întâmplat asta a fost cu puțin timp înainte ca FED să scadă dobânda-cheie cu 0,5%.

Randamentul obligațiunilor pe 10 ani în SUA e peste 4%. Cu 40 de puncte mai mare de la tăierea din septembrie.

Ce s-a schimbat? Reziliența din piața muncii din SUA.

Raportul de vineri a fost mult mai bun decât se aștepta piața.

Numărul de joburi adăugate, cu 107.000 peste forecast, iar rata șomajului în scădere, la 4,1%.

Modul de gândire al FED era următorul: inflația scade spre 2%, iar piața muncii slăbește, de asta tăiem cu 0,5%.

Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. FED e din nou într-un moment dificil.

Petrolul Brent urca cu 8% săptămâna trecută

Petrolul Brent continuă seria de câștiguri.
Trece de 80 $/baril pentru prima dată din august. Pentru scurt timp, azi scade cu un dolar.
Asta după ce a închis săptămâna trecută cu un plus de 8%, cel mai mare return săptămânal din martie 2023. Ieri urca cu alte 3 procente.

Exit mobile version