Surpriză: 117.000 de investitori la BVB, plus 30.000 în doar trei luni, scrie ZF. O creştere substanţială de 33% în aprilie, mai, iunie, perioadă care a fost însă caracterizată de zile agitate pe burse şi fără listări importante.
Atunci de unde a apărut această creştere? Am discutat subiectul cu Claudiu Cazacu, consulting strategist, XTB România.
“Avem o modificare a modului de evaluare, incluzând și deținerile de titluri de stat sau de instrumente OTC. Deocamdată vorbim mai degrabă de un mod nou de a raporta și, dintr-un anumit punct de vedere, are sens că îi avem și pe cei care dețin titluri de stat, de exemplu, sau alt gen de acțiuni over-the-counter pentru că, până la urmă, aceștia participă la piața de capital și, în cele din urmă, se speră și se crede că vor fi investitori și în segmentele principale de acțiuni, nu doar de obligațiuni.”, a declarat Claudiu Cazacu, consulting strategist, XTB România.