One United Properties (simbol bursier ONE), Banca Transilvania (TLV) şi Romgaz (SNG) sunt cele mai subevaluate companii din cele 20 ale indicelui principal BET în funcţie de raportul dintre evaluarea dată de investitorii de la Bursa de Velori Bucureşti şi profitul net realizat în 2021, scrie ZF.
Astfel, potrivit calculelor realizate de Ziarul Financiar pe baza preţurilor de tranzacţionare de la închiderea din 28 martie 2022 şi pe baza profitului net raportat în anul 2021, acţiunile ONE se tranzacţionează la un multiplu PER (price/earning ratio) de 6,9x, cele ale băncii de la Cluj la 7,6x, iar cele ale Romgaz la 7,8x.
„Evaluarea companiilor din BET în funcţie de indicatorul PER arată la o primă vedere o piaţă care nu este supraevaluată. Mediana indicatorului se situează în jurul valorii de 12, ceea ce reprezintă o evaluare decentă pentru cei care cumpără acţiuni româneşti“, spune Alin Brendea, director de operaţiuni al Prime Transaction.
Cu alte cuvinte, în cazul dezvoltatorului imobiliar One United Properties, un investitor ar avea nevoie de circa şapte ani pentru ca preţul plătit în prezent pentru o acţiune să fie recuperat din profitul companiei, în cazul în care rezultatul net rămâne constant. „Oarecum surprinzător, One United Properties este cea mai subevaluată companie listată conform ultimelor raportări financiare pe care emitenţii le-au transmis către BVB (excluzând FP în calitate de fond de investiţii)“, adaugă el. „Totuşi, în cazul ei, trebuie să ţinem cont că o parte importantă din profitabilitate se datorează unor surse nerecurente, provenind din reevaluarea activelor imobiliare deţinute“.
Producătorii de energie şi sectorul bancar beneficiază de cei mai atractivi indicatori PER în condiţiile în care creşterea preţului produselor energetice şi accentuare fenomenului inflaţionist, după caz, au determinat profituri în creştere, spune Alin Brendea.
Pe locul patru în clasamentul celor mai subevaluate acţiuni din BET în funcţie de evaluarea bursieră şi rezultatul net al anului 2021 se poziţionează Transport Trade Services cu un PER de 8,8x iar pe cinci BRD cu un PER de 9x.
DIGI vine pe locul şase cu 9,1x profitul pe 2021, Petrom cu 9,3x ocupă locul şapte iar Purcari pe opt, pentru ca aici să se termine clasamentul companiilor pentru ca raportul dintre evaluarea bursieră şi rezultatul net pe 2021 să fie format dintr-o singură zecimală. Astfel Conpet şi Nuclearelectrica se poziţionează pe locurile nouă şi zece cu un multiplu de aproape 13x.
„La polul opus societăţile din zona distribuţiei şi furnizării de energie electrică au fost afectate negativ, nu întamplător Electrica şi Transelectrica fiind singurele companii unde indicatourl PER nu poate fi calculat în condiţiile în care anul 2021 a fost unul în care au înregistrat pierderi“.
Cele mai ridicate valori ale multiplului PER se înregistrează în cazul acţiunilor Bursei de Valori Bucureşti şi Alro Slatina cu 43x. Producătorul de materiale de construcţii TeraPlast – performerul anului 2021 de la Bursa de la Bucureşti, are un multiplu PER de 41x.