- Bursa de Valori București are un plus de 25% cu tot cu dividende în S1/2021
- Luna iunie este cea mai bună din 2014 încoace
- Toţi cei opt indici bursieri de la Bucureşti au fost pe plus în primele şase luni
Bursa de la Bucureşti, plus 25% cu tot cu dividende în S1/2021. Iunie a fost cea mai bună astfel de lună din 2014 încoace. Toţi cei opt indici bursieri de la Bucureşti au fost pe plus în primele şase luni.
Toţi cei opt indici bursieri de la Bucureşti au fost pe plus în primele şase luni, cu creşteri de la 13,2% pentru BET-NG la 25% pentru BET-TR, scrie Ziarul Financiar.
În iunie indicele a urcat cu 5%.
Prin prisma evoluţiei indicelui BET-TR, cel care urmăreşte evoluţia celor mai tranzacţionate acţiuni, dar şi randamentele dividendelor, Bursa de la Bucureşti s-a apreciat cu 25% în primul semestru al anului 2021, arată datele agregate de ZF.
Spre comparaţie, în S1/2020 indicele a avut o scădere de 10% iar în 2019 o creştere de 30%.
Astfel, la 30 iunie 2021 indicele BET-TR a închis şedinţa la 20.621 de puncte, în apropierea maximului istoric de 20.784 de puncte atins pe 28 iunie 2021. La 30 decembrie 2020 indicele avea o valoare de 16.510 puncte, ceea ce înseamnă că în şase luni a urcat cu aproximativ 4.000 de puncte.