Bursa are maxime istorice, deși doar 6 din 20 de companii din BET își îmbunătățesc profitabilitatea în T1

În primul trimestru din 2025, sectorul utilităților domină raportările financiare și este susținut de majorările de tarife operate de ANRE pentru activitățile de transport și tranzit, conform ZF.

Acțiunile Transgaz urcă cu 48% și ating un maxim istoric. În schimb, companiile producătoare de energie înregistrează scăderi generalizate ale profitabilității.

Bursa crește dar economia stagnează

PIB-ul stagnează față de ultimul trimestru din 2024 și crește modest, cu doar 0,5%, comparativ cu primele trei luni ale anului trecut. Doar 6 din cele 20 de companii din indicele BET raportează rezultate mai bune față de anul anterior, în contextul în care bursa locală se apropie de maxime istorice, impulsionată de euforie și noi lichidități.

Această evoluție contrastează cu performanțele financiare în scădere ale unor jucători mari precum OMV Petrom, Banca Transilvania și Hidroelectrica.

Exit mobile version