BREAKING. Statul vrea să listeze 22 de companii la BVB și să strângă până la 8 mld. lei în 2026. CEC Bank, prioritatea numărul 1

Cabinetul viceprim-ministrului Oana-Clara Gheorghiu propune listarea parțială la Bursa de Valori București a 22 de companii cu capital de stat, operațiune care ar putea genera venituri de 3–8 miliarde de lei încă din 2026. Documentul, datat martie 2026 și transmis Guvernului pe 15 aprilie, identifică trei tranzacții prioritare — pachete din Hidroelectrica, Romgaz și IPO-ul CEC Bank — și avertizează că unele companii de stat se află în fața unor termene cu consecințe ireversibile în acest an.

Trei tranzacții prioritare: Hidroelectrica, Romgaz și IPO-ul CEC Bank

Raportul identifică drept urgente o ofertă secundară de 5–10% din acțiunile Hidroelectrica, estimată la 3,1–6,2 miliarde de lei, și o ofertă similară de 5–7% din Romgaz, evaluată la 2,2–3,1 miliarde de lei. A treia prioritate este IPO-ul CEC Bank, care include și o componentă de vânzare a unui pachet deținut de stat.
CEC Bank primește cel mai ferm verdict din document: „cel mai solid candidat de IPO din portofoliul public”. Banca este deja emitent la BVB prin două emisiuni de obligațiuni de 582 de milioane de euro și este evaluată la 5,4 miliarde de lei. Prospectul de IPO poate fi pregătit mai rapid față de alte companii din listă, potrivit raportului.

Ce alte companii intră în listare și la ce evaluări

Printre companiile vizate pentru listare se numără Compania Națională Aeroporturi București, evaluată la 5,5 miliarde de lei, Administrația Porturilor Maritime Constanța la 1,45 miliarde de lei, Cuprumim — Zăcământul Roșia Poieni la 734 de milioane de lei, Imprimeria Națională la 672,8 milioane de lei, Salrom la 616,5 milioane de lei și Loteria Română la 599 de milioane de lei.
Documentul precizează că evaluările provin din surse publice — AMEPIP și BVB — și nu au fost verificate independent. Estimările de venituri sunt orientative și depind de condițiile de piață la momentul execuției.

Termene ireversibile: CFR Marfă intră în faliment pe 31 mai, TAROM riscă să rămână fără bancă

Raportul clasifică companiile după urgența deciziei. La categoria „decizii ireversibile — trebuie în 2026” figurează TAROM, despre care se menționează că după 31 decembrie 2026 nicio bancă nu va mai putea fi garant pentru minimum 10 ani, și CFR Marfă, cu un termen de faliment fixat pe 31 mai 2026.
Cele 22 de companii analizate acumulează datorii bugetare de aproximativ 4,2 miliarde de lei — CFR Marfă cu 1,26 miliarde, SNCFR RA cu 1,78 miliarde și Romgaz cu 556 de milioane — și pierderi agregate de circa 1,12 miliarde de lei. Opt companii se află în proceduri de „ieșire ordonată”, inclusiv Petrotrans, CFR ILRU și Electrocentrale Grup.

Exit mobile version